Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Secretarul general adjunct al NATO către români: „Trebuie toți să ne implicăm și să ne decidem singuri destinul”

09 Iun. 2024, 18:00
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
09 Iun. 2024, 18:00 // Actualitate //  Elena Putregai

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a votat duminică, 9 iunie curent, la Secția de votare nr. 60 din cadrul Colegiului Național „I.L. Caragiale” din București, România, în jurul orei 10.00. După exercitarea dreptului la vot, a acordat declarații de presă.

„Am venit să-mi îndeplinesc datoria cetățenească de a vota în aceste alegeri foarte importante. Apelul meu este este ca un număr cât mai mare dintre români și românce să vină la vot. Este extrem de important. Un gând special pentru cei peste un milion de tineri și tinere care votează pentru prima dată. Este foarte important să facă acest prim pas către implicare democratică și civică”, a declarat Mircea Geoană.

„Și chiar dacă, din păcate, nu am avut o dezbatere pentru alegerile europene mai conturată, sper ca și diaspora românească, în număr atât de mare prezentă, să vină la vot și să voteze pentru europarlamentare. Apelul meu către către români și către românce este să se uite la cei pe care doresc să-i investească cu votul lor, dincolo de culoarea de partid. Să se uite la om, să se uite la calitatea lor, dacă sunt gospodari buni, dacă sunt oameni serioși. Până la urmă, în vremurile acestea foarte complicate, multe decizii vor depinde și de nivelul local, și de nivelul național, și de nivelul european și internațional”, a continuat el.

„De aceea, sper din toată inima ca această primă salvă din rândurile de alegeri succesive din România – alegerea aleșilor locali din toată țara și a europarlamentarilor români- este, de fapt, prima garnitură de lideri politici pe care românii îi aleg în acest an electoral super încărcat. De aceea, suntem practic la început de nou ciclu politic, cu noi aleși locali, cu noi europarlamentari, cu un nou președinte, cu un nou parlament, cu un viitor nou guvern. Sper din toată inima ca această echipă să-și facă datoria față de țară, indiferent de preferința politică, indiferent de ideologie, indiferent de orice alt criteriu. De aceea, veniți în număr cât mai mare la vot! Este important. Este un moment foarte complicat în istoria Europei, în istoria lumii, în istoria națională. Trebuie cu toții să ne implicăm și să ne decidem singuri destinul”, a subliniat oficialul de la conducerea NATO.

Mircea Geoană și-a mai exprimat încrederea că va fi prelungit programul de vot. „Dacă va fi atât de multă lume doritoare să voteze, cred că este un lucru bun. Sper ca și în diasporă, deși europarlamentarele au fost destul de obscure ca dezbatere publică în România astăzi, să suscite interesul diasporei românești. Sunt foarte importanți, sunt foarte numeroși și sper ca și la aceste alegeri să își arate interesul față de destinul României”.

Secțiile de vot vor fi deschise până la ora 22:00.

Alegeri europene 2024: Mergeți la vot și alegeți Republica Moldova de mâine. Viitorul european e în mâinile noastre!

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.