Ședința de judecată în dosarul în care Ion Creangă este învinuit de trădare de patrie a fost amânată, deoarece inculpatul este internat în spital. Anunțul a fost făcut de avocatul acestuia, Gheorghe Ionaș, transmite IPN.
Potrivit apărătorului, clientul său a fost supus unei intervenții medicale, însă la următoarea ședință cel mai probabil va putea fi prezent. Cazul șefului suspendat al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, se află pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.
IPN scrie că, următoarea ședință de examinare a dosarului este programată pentru data de 13 noiembrie.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că Ion Creangă a fost reținut în luna iulie 2024, când ar fi primit 500 de dolari de la un oficial rus. În perioada 2023-2024, el ar fi întreținut o corespondență și întâlniri conspirative cu un asistent al atașatului militar al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău.
Creangă pledează nevinovat, iar dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă între 15 și 20 de ani de închisoare.

