Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Șefa diplomației europene îi dă dreptate lui Trump: „Statele UE nu cheltuiesc suficient pentru apărare”

22 Ian. 2025, 13:00
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
22 Ian. 2025, 13:00 // În Lume //  Realitatea.md

Preşedintele american Donald Trump „are dreptate” să spună că Uniunea Europeană nu cheltuieşte suficient pentru apărare, a declarat miercuri şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, care a adăugat că Statele Unite sunt „cel mai puternic aliat” al UE şi acest lucru trebuie să nu se schimbe, informează AFP.

„Cheltuim miliarde pentru şcolile noastre, pentru sistemele noastre de sănătate şi protecţia noastră socială. Dar, dacă nu cheltuim mai mult pentru apărare, toate acestea vor fi în pericol.

Anul trecut, statele membre în ansamblu au cheltuit în medie 1,9% din PIB al lor pentru apărare. Rusia cheltuieşte 9% pentru asta”, a insistat Kaja Kallas, spunând că este convinsă ca blocul comunitar ar putea face mai mult pentru a ajuta Ucraina în faţa invaziei ruse, transmite Agerpres.

În opinia lui Kallas, este nevoie urgentă de investiţii din partea statelor membre şi a sectorului privat, dar şi a bugetului european.

„Eşecul Europei de a investi în capacităţile sale militare trimite, de asemenea, un semnal periculos agresorului”, a subliniat șefa diplomației europene.

Kaja Kallas a spus, totodată, că dacă Rusia are prieteni, UE are şi „mai mulţi” prieteni, accentuând puterea alianţei cu Statele Unite şi făcând apel la un nou acord de securitate cu Marea Britanie, un „partener cheie” al UE.

„Rusia reprezintă o ameninţare existenţială la adresa securităţii noastre astăzi, mâine şi atât timp cât investim insuficient în apărarea noastră. Oamenii spun că sunt agresivă la adresa Rusiei. Eu cred că sunt pur şi simplu realistă în ceea ce priveşte Rusia.

Timpul nu este de partea Rusiei. Dar nu este neapărat nici de partea noastră. Pentru că încă nu facem suficient. Nu ar trebui să existe nicio îndoială în mintea noastră că trebuie să cheltuim mai mult pentru a preveni războiul. Dar trebuie să ne pregătim şi pentru război”, a spus ea în cadrul unui discurs la conferinţa anuală a Agenţiei Europene de Apărare intitulată „Noi orizonturi în apărarea UE: creşterea ambiţiilor, accelerarea acţiunilor”, de la Bruxelles.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Preşedintele francez Emmanuel Macron a făcut şi el apel luni la o „trezire strategică” europeană, aşa cum o face de luni de zile, pentru a face faţă provocărilor „dacă aliatul nostru american” îşi reduce angajamentul din Europa, într-o mişcare ce s-ar putea accelera dramatic odată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:05 // Slider //  Ana Panaguța

Circa 50.000 de angajați din sectorul public din Republica Moldova primesc în prezent salariul minim pe economie, de 6.300 de lei. Aceștia activează în domenii precum educația timpurie, administrația publică locală, sănătatea, poliția și cultura. Potrivit ministrei Finanțelor, Victoria Belous, angajații cu venituri mici vor beneficia de cele mai mari creșteri salariale în procente, începând de anul viitor. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Ministra a mai precizat că, pe lângă cei circa 50.000 de angajați care primesc salariul minim de 6.300 de lei, mulți alți angajați din sectorul public au salarii lunare mai mici de 15.000 de lei.

„Avem foarte mulți funcționari publici cu salarii foarte mici. Aici vorbim de circa 50.000 de oameni care au un salariu minim pe economie, de 6.300 de lei”, a declarat Victoria Belous.

Potrivit acesteia, majorările salariale vor varia în funcție de categoria profesională. Un asistent social ar putea primi cu aproximativ 2.000 de lei mai mult, în timp ce pentru un soldat este prevăzută o creștere de aproximativ 2.400 de lei, iar pentru un polițist – de circa 2.600 de lei.

Belous a menționat că și alte categorii de angajați, inclusiv bucătarii și lucrătorii din domeniul asistenței sociale, vor beneficia de majorări semnificative, care, în unele cazuri, vor depăși 20%.

„Această creștere mare în procent o vor avea persoanele cu salarii foarte mici”, a explicat ministra.

În cadrul aceleiași discuții, Victoria Belous a vorbit și despre majorările salariilor persoanelor aflate în cele mai înalte funcții în stat. Referindu-se la salariul președintei Republicii Moldova, ministra a precizat că proiectul de lege prevede creșterea acestuia de la aproximativ 22.300 de lei brut la 55.000 de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!