Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

VIDEO Şeful diplomaţiei spaniole a sosit la Kiev pentru a livra ambulanţe

02 Nov. 2022, 13:29
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
02 Nov. 2022, 13:29 // În Lume //  Realitatea.md

Şeful diplomaţiei spaniole, Jose Manuel Albares, s-a deplasat miercuri la Kiev, pentru a livra treizeci de ambulanţe autorităţilor ucrainene şi a constata efectele devastatoare ale atacurilor ruse, a anunţat biroul său de presă, scrie Agerpres.

Albares va rămâne întreaga zi în vizită oficială în capitala ucraineană, unde va livra „un lot de 30 de ambulanţe din partea guvernului spaniol şi va aduce un omagiu victimelor războiului”, precizează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe spaniol.

„Pe parcursul întregii zile, el va avea diverse întrevederi instituţionale şi va putea constata efectele devastatoare pe care atacurile ruse le-au cauzat oraşului (Kiev) şi localităţilor din jur”, continuă comunicatul.

În fotografii difuzate de minister se poate vedea cum Albares, care a călătorit în timpul nopţii de marţi spre miercuri din Polonia, potrivit biroului său de presă, soseşte în gară la Kiev.

De la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie, guvernul spaniol al socialistului Pedro Sanchez a trimis ajutor Ucrainei, în special militar, iar mai recent generatoare de curent electric, în faţa atacurilor ruse împotriva infrastructurilor energetice ucrainene.

Sanchez s-a deplasat el însuşi la Kiev în aprilie, pentru a-şi manifesta solidaritatea cu guvernul preşedintelui Volodimir Zelenski şi a anunţat un ajutor militar suplimentar.

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 08:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
11 Nov. 2026, 08:37 // Slider //  Valentina Buza

Portugalia se pregătește pentru o furtună extrem de puternică, iar autoritățile au decis să închidă miercuri școlile și instituțiile publice care nu oferă servicii esențiale. Furtuna Charles ar putea aduce ploi torențiale, inundații și rafale de vânt de până la 150 km/h. Opt districte, inclusiv capitala Lisabona, vor intra sub alertă roșie, iar populația este îndemnată să rămână în case. Guvernul a pus în alertă serviciile de urgență și unitățile armatei, pregătindu-se pentru intervenții de amploare.

„Toți cei care pot să rămână acasă să o facă. Mâine (n.r. astăzi, 11 noiembrie), va fi o zi cu totul excepțională și trebuie să rămânemîn case și în siguranță”, a avertizat ministrul de Interne, Luis Neves, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la sediul Protecției Civile.

Oficialul a avertizat că autoritățile se așteaptă la situații grave, în care intervenția salvatorilor va fi esențială. „Vor fi momente extrem de dificile, în care va fi nevoie de intervenția echipelor de salvare”, a declarat Luis Neves, explicând că toate serviciile de urgență și unitățile armatei au fost puse în stare de alertă.

Potrivit Institutului Portughez pentru Mare și Atmosferă (IPMA), primele efecte ale furtunii Charles vor fi resimțite pe teritoriul continental al Portugaliei începând de miercuri, spre sfârșitul dimineții.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Opt districte din centrul și sudul țării, inclusiv Lisabona, vor fi plasate sub alertă roșie, cel mai ridicat nivel de avertizare meteorologică.

Vântul ar putea atinge viteze de 100-120 km/h, iar în zonele de coastă rafalele ar putea ajunge la 140 km/h. În cele mai puternice episoade ale furtunii sunt prognozate viteze de până la 150 km/h.

Pe lângă vântul violent, meteorologii avertizează că ploile torențiale ar putea provoca inundații, în special în orașe. Autoritățile se tem și de prăbușirea copacilor sau a unor structuri, precum și de întreruperi ale alimentării cu energie electrică și ale serviciilor de telecomunicații.

Ministerul de Interne le-a recomandat oamenilor să evite deplasările care nu sunt absolut necesare și, acolo unde este posibil, să lucreze de acasă. Ministrul Luis Neves a cerut populației să stea departe de litoral, unde vântul puternic și valurile violente ar putea pune vieți în pericol.

„Vrem să prevenim mai degrabă decât să ne confruntăm cu dificultăți suplimentare”, a subliniat ministrul, amintind de furtunile devastatoare care au lovit Portugalia la începutul anului și în urma cărora au murit mai multe persoane. Potrivit acestuia, unele dintre decese au fost provocate de comportamente imprudente.