Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Șeful NATO: Nu Rusia trebuie să decidă, dacă în Ucraina vor fi sau nu trupe de menținere a păcii

04 Sept. 2025, 16:38
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
04 Sept. 2025, 16:38 // În Lume //  Realitatea.md

Federația Rusă nu este cea care trebuie să decidă dacă Occidentul poate sau nu să desfășoare trupe de menținere a păcii în Ucraina, după încetarea războiului. Declarația a fost făcută de secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte, în cadrul unei conferințe pe tema securității, organizate la Praga, transmite IPN.

„Nu are de ce să ne preocupe poziția Rusiei în această privință. Nu Moscova stabilește regulile în ceea ce privește susținerea Ucrainei”, a mai menționat Mark Rutte. Oficialul a dat asigurări că atât alianța militară, cât și țările europene vor continua să acționeze după propriile interese și cu angajamente față de Ucraina.

Șeful NATO a lansat această declarație după ce Rusia a avertizat că va refuza să discute despre vreo „intervenţie străină” în Ucraina, indiferent de forma acesteia, în timp ce unii lideri europeni s-au declarat gata să desfășoare militari pe teritoriul ucrainean, după ce se termină războiul, în cadrul unei reglementări a conflictului.

Mark Rutte participă de asemenea la reuniunea Coaliției de Voință, reuniunea având obiectivul să garanteze securitatea Ucrainei după încheierea luptelor ruso-ucrainene, inclusiv prin dislocarea de trupe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 15:18
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
30 Oct. 2026, 15:18 // Slider //  Realitatea.md

Tot mai multe gospodării din Republica Moldova pierd teren în zootehnie. Numărul bovinelor deținute de populație a scăzut cu 9,2%, iar cel al vacilor pentru lapte cu 10,6% într-un singur an. Și producția de lapte în gospodăriile individuale s-a diminuat cu 7,6%.

Datele Biroului Național de Statistică arată că, la 1 octombrie 2026, Republica Moldova avea 93,4 mii de bovine, cu 5,3% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. Din total, 60 de mii se aflau în gospodăriile populației, iar 33,4 mii în întreprinderile agricole.

Situația este și mai pronunțată în cazul vacilor pentru lapte. Numărul acestora a coborât la 55,8 mii de capete, iar aproape 79% se află în gospodăriile populației, sectorul în care efectivele sunt în continuă scădere.

Aceeași tendință se observă în producție. În primele nouă luni ale anului, gospodăriile populației au produs cu 7,6% mai puțin lapte și cu 3,8% mai puține ouă decât în perioada similară din 2025. În schimb, întreprinderile agricole au majorat producția de lapte cu 15,7% și pe cea de ouă cu 5,3%.

Fermele mari câștigă teren și la creșterea animalelor. Producția acestora, exprimată în greutate vie, a crescut cu 24,1%, în timp ce gospodăriile populației au înregistrat o scădere de 7,6%. Efectivul de porcine din întreprinderile agricole a crescut spectaculos, cu 54,6%, ajungând la 274,8 mii de capete.

În acest context, agricultura Republicii Moldova raportează totuși rezultate generale pozitive. Producția globală agricolă a crescut cu 11,5% în ianuarie-septembrie 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Avansul a fost susținut de producția vegetală, în creștere cu 13%, și de cea animalieră, care a avansat cu 7,5%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!