Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

Șeful Vămii anunță la ce etapă este ancheta privind contrabanda cu arme: „În scurt timp vom putea comunica public…”

06 Mart. 2026, 09:41
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
06 Mart. 2026, 09:41 // Actualitate //  Realitatea.md

Ancheta privind contrabanda cu arma este la o etapă avansată, conform șefului Serviciului Vamal, Radu Vrabie. Oficialul susține că în scurt timp ar putea fi dezvăluite noi informații despre această infracțiune.

Oficialul a menționat că, în contextul incidentului, autoritățile caută soluții pentru a identifica fonduri, pentru a dota toate punctele de trecere a frontierei cu scanere moderne, informează IPN. Vrabie a mai lăsat de înțeles că deține informații pe care nu le poate dezvălui, dar odată ce ancheta se va încheia, procurorii le vor comunica.

„n prezent se fac acțiuni operative și de investigații pe care nu putem să le divulgăm. Dar s-a avansat pe acest dosar. În scurt timp vom putea comunica mai mult public, dar las asta pe seama colegilor de la procuratură. (…) Avem scanere la frontiera cu România la Costești-Stânca, Leușeni, Sculeni și Giurgiulești. La granița cu Ucraina avem scanere la Tudora-Palanca. Suntem în proces de găsire a soluțiilor pentru a cumpăra și alte scanere pentru punctele de trecere a frontierei”, a spus Radu Vrabie în studioul TVR Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Șeful Vămii a mai explicat că scanarea mijloacelor de transport nu se face în mod automat pentru toate vehiculele, ci în baza unei analize de risc, pentru a evita blocarea fluxului de mărfuri la frontieră. Unul dintre criteriile de selectare a vehiculelor scanate sunt informațiile de la alte instituții despre posibilul risc de contrabandă.

La sfârșitul lunii noiembrie, un camion cu armament a fost oprit la Vama Albița-Leușeni. Potrivit oamenilor legii, în camion au fost descoperite 18 rachete antitanc portabile, opt lansatoare de grenade anti-tanc, un sistem portabil de apărare antiaeriană și componente ale unei drone.

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 21:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
11 Nov. 2026, 21:54 // Slider //  Ana Panaguța

Formarea Colegiului specializat anticorupție este în întârziere, iar concursul pentru ocuparea celor 15 funcții vacante de judecător nu atrage suficienți candidați. Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Sergiu Caraman, a declarat că, în prezent, doar doi candidați s-au înscris pentru funcțiile de la prima instanță și unul pentru completul de apel.

Potrivit lui Caraman, unul dintre cei doi candidați înscriși pentru prima instanță a primit între timp o decizie de nepromovare a evaluării externe din partea Comisiei de evaluare (vetting).

„Avem un candidat la apel, din cei șase pe care ar trebui să-i avem în acel complet de judecată. Deci nu sunt suficienți candidați”, a menționat președintele CSM în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV.

Planul CSM era ca judecătorii specializați în examinarea dosarelor de corupție la nivel înalt să-și înceapă activitatea în ianuarie 2026. Totuși, lipsa candidaților pune sub semnul întrebării respectarea acestui termen.

Caraman a precizat că, în cazul în care candidații nu vor promova evaluarea sau concursul, funcțiile vor rămâne în continuare neocupate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!