Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Semnal de alarmă pentru Kabul: Orașul ar putea rămâne fără apă în doar câțiva ani

07 Oct. 2026, 07:27
 // Categoria: În Lume // Autor:  Valentina Buza
07 Oct. 2026, 07:27 // În Lume //  Valentina Buza

Kabul, capitala Afganistanului, riscă să devină primul oraș modern care rămâne fără apă, iar acest lucru s-ar putea întâmpla încă din 2030, potrivit unui raport recent al organizației nonprofit Prosper Global. Pentru mulți locuitori ai acestei capitale aflate în plină expansiune, momentul a venit deja. Ei sunt printre primii care resimt o criză urbană a apei tot mai gravă, care nu se limitează la Kabul.

Shazia știe cum este să trăiești într-un oraș mare rămas fără apă, pentru că aceasta este deja realitatea ei. Iar viața în aceste condiții este insuportabilă. Femeia de 34 de ani locuiește în cartierul Khair Khana din Kabul, capitala Afganistanului, împreună cu cei trei copii și soțul ei, care își câștigă cu greu existența ca vânzător ambulant. Familia nu are apă curentă și nici nu își permite să cumpere de la cisternele care, pe străzile orașului, sunt adesea mai numeroase decât mașinile.

În fiecare zi, Shazia și copiii merg la o moschee din apropiere, unde așteaptă aproximativ o oră la coadă pentru a umple gălețile de la o pompă manuală. Apoi se întorc acasă cărând apa. O doare spatele și îi este greu să își pună copiii pe drumuri după școală, dar nu are de ales, spune ea.

Orașe din întreaga lume, de la Corpus Christi, în statul american Texas, până la Teheran, capitala Iranului, se confruntă cu riscul unor crize a apei  atât de severe, încât locuitorii se pregătesc pentru „ziua zero”: momentul în care apa nu mai curge la robinete în mari părți ale orașului.

Cauzele sunt adesea aceleași, populația crește rapid, iar infrastructura de alimentare cu apă este insuficientă și subfinanțată. Criza climatică agravează situația, aducând temperaturi mai ridicate, secetă și dezechilibre în circuitul apei în natură.

Dintre orașele amenințate de „ziua zero”, Kabul s-ar putea afla în cea mai gravă situație. Este unul dintre orașele cu cea mai rapidă creștere, într-o țară extrem de vulnerabilă la schimbările climatice.

Afganistanul a trecut și prin decenii de conflicte, iar ajutorul internațional s-a redus drastic după revenirea talibanilor la putere, în 2021.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!