Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Serialele care „fac legea” la Premiile Emmy 2025. Cine are șanse reale să plece acasă cu un trofeu

16 Iul. 2025, 14:20
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
16 Iul. 2025, 14:20 // Life //  Realitatea.md

Sezonul nominalizărilor pentru premiile Emmy din 2025 aduce un val de surprize, în special datorită producțiilor realizate de platformele de streaming. După un an precedent în care titluri noi precum Hacks, Shōgun și Baby Reindeer au dominat categoriile importante, anul acesta tendința continuă, iar alegerea votanților pare să evite repetarea acelorași nume clasice. Mai mult, actorii și producțiile debutante au șanse reale să câștige în fața veteraniilor.

Serialul Severance, produs de Apple TV+, domină nominalizările la categoria dramelor a Premiilor Emmy, cu nu mai puțin de 27 de mențiuni pentru sezonul său doi, practic dublu față de primul sezon, lansat în 2022.

Performanța îl plasează drept principalul favorit pentru trofeul din septembrie. Dacă Severance nu va câștiga, o altă producție debutantă, The Pitt, de la HBO/Max, cu 13 nominalizări, ar putea să-i ia locul.

Nu în ultimul rând, Noah Wyle, protagonistul din The Pitt, ar putea obține în sfârșit primul Emmy al său, după mai multe nominalizări anterioare fără victorie, chiar într-un rol medical ce îi amintește de celebra sa apariție în ER, scrie publicația Deadline.

În categoria serialelor de comedie, Apple TV+ iese în evidență prin The Studio, care a acumulat 23 de nominalizări, egalând performanța primului sezon al The Bear de la FX.

Serialul, apreciat pentru portretizarea industriei de divertisment, a atras atenția votanților, mai ales pentru rolurile interpretate chiar de actori care joacă versiuni ale lor, precum Seth Rogen (care a primit trei nominalizări), Ike Barinholtz, Catherine O’Hara și Kathryn Hahn. Invitații speciali, interpretându-se pe ei înșiși, au primit de asemenea multe nominalizări, stabilind probabil un record.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Tot Apple TV+ se remarcă cu Shrinking, o comedie care a obținut prima sa nominalizare la categoria serialelor de comedie, cu șapte mențiuni în total, inclusiv pentru interpretarea lui Harrison Ford, care primește pentru prima dată o nominalizare Emmy pentru rolul său în sezonul 2.

Noul val de producții și actori pune emfază pe un interes crescut al Academiei de Televiziune pentru diversitate și prospețime, confirmat și de recordul de participare a votanților în acest an.

Așadar, se poate spune că ,la ediția a 77-a a premiilor Primetime Emmy, care va fi transmisă de CBS pe 14 septembrie, așteptările sunt mari, iar surprizele pot veni din partea unor nume noi, dar și din partea unor actori care au cariere de zeci de ani.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 10:06
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 10:06 // Slider //  Realitatea.md

Republica Moldova are nevoie de o evidență completă a patrimoniului public, de transparență în administrarea lui, de responsabilizarea managerilor și de mecanisme eficiente de control. Bunurile statului aparțin cetățenilor și trebuie administrate în interesul acestora, nu în beneficiul unor grupuri de interese.

Guvernul a aprobat lichidarea a opt întreprinderi de stat care nu mai desfășoară activitate. Agenția Proprietății Publice va evalua și rentabilitatea celor 168 de întreprinderi aflate în gestiunea sa, dintre care doar 75–76 sunt active.

În 2025, peste 20 de companii de stat au raportat un profit cumulat de 3,1 miliarde de lei, însă 87% din acesta a fost generat de doar cinci companii, printre care Aeroportul Internațional Chișinău, Loteria Națională a Moldovei, Moldtelecom și Energocom.

Autoritățile anunță că vor analiza situația financiară și managementul fiecărei întreprinderi, vor lua măsuri de eficientizare și vor pregăti unele companii pentru reorganizare și eventuală listare la bursă.

  • Cunoaște statul valoarea reală și totală a patrimoniului pe care îl deține?
  • Ce planuri au autoritățile privind deetatizarea proprietății publice? Ce întreprinderi și active urmează să fie scoase la privatizare?
  • După revenirea Aeroportului International în proprietatea statului, ce a câștigat concret Republica Moldova? Există intenția de a reconcesiona Aeroportul Chișinău?
  • De ce Aeroportul Mărculești se reorganizează cu viteza melcului?
  • Ce presupune concret reorganizarea Căii Ferate din Moldova?
  • Cum protejează APP proprietățile publice locale de înstrăinări ilegale și scheme frauduloase? Cine verifică legalitatea tranzacțiilor cu terenurile și clădirile primăriilor și cine răspunde dacă patrimoniul comunităților ajunge în mâini private în mod ilegal?
  • Premierul Tofan a sugerat valorificarea terenului Penitenciarului nr. 13 pentru un proiect imobiliar. Este APP de acord cu această idee? Există o evaluare transparentă a terenului și o analiză a interesului public înainte de luarea unei asemenea decizii?
  • Ce proprietăți deține Republica Moldova pe teritoriul Ucrainei și al Federației Ruse și în ce stare se află acestea?
  • Cum își poate apăra statul drepturile de proprietate în regiunea transnistreană, unde autoritățile constituționale nu exercită control efectiv?
  • De ce trebuie statul să aloce bani publici pentru majorarea capitalului social al Bursei Internaționale a Moldovei? Care este suma, ce beneficii concrete va obține statul și cum excludeți orice conflict de interese, în condițiile în care în conducerea Bursei se află si fostul premier Dorin Recean?

Căutăm răspuns în cadrul emisiunii “Realitatea te privește”, vineri, 6 noiembrie, începând cu ora 20:00, la REALITATEA TV. Invitatul jurnalistei Valentina Ursu este Ion Dodon, directorul general al Agenției Proprietății Publice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!