Curs valutar
  • EUR
    20.2161
    -0.0401%
  • USD
    18.0582
    -0.031%
  • RUB
    0.2240
    -0.0893%
  • RON
    3.7807
    0%
  • UAH
    0.3958
    -0.859%

Toate știrile

27 octombrie 2026

Serviciul guvernamental MPass – obligatoriu pentru accesul la toate serviciile publice electronice

08 Mai 2025, 10:20
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
08 Mai 2025, 10:20 // Societate //  Cătălina Boico

Autentificarea în serviciile fiscale electronice se va face exclusiv prin MPass – serviciul guvernamental de autentificare și control al accesului. Potrivit informațiilor oferite de Serviciul Fiscal de Stat (SFS), această decizie vine în urma cerințelor legale care obligă toate instituțiile publice să renunțe la sistemele proprii de autentificare și să integreze acest mecanism centralizat, securizat și flexibil în toate serviciile publice electronice, transmite IPN.

Totodată, SFS menționează că această tranziție presupune sistarea portalului www.servicii.fisc.md începând cu 1 iunie 2025, folosit timp de 15 ani pentru accesarea serviciilor fiscale. Astfel, toate serviciile vor putea fi accesate prin intermediul „Cabinetului personal al contribuabilului” de pe site-ul oficial al Serviciului Fiscal de Stat. Autentificarea se va realiza doar prin semnătură electronică sau mobilă.

Implementarea sistemului MPass este prevăzută de o Hotărâre de Guvern care obligă autoritățile și instituțiile publice să adopte acest serviciu și să nu mai creeze infrastructuri similare de autentificare, mai comunică sursa citată. O altă hotărâre stabilește că accesul în rețea din exterior trebuie permis doar prin metode de autentificare sigură, cum este semnătura electronică unică.

Sistemul MPass, potrivit autorităților, oferă mai multe opțiuni de autentificare, inclusiv prin telefon mobil, token USB sau buletin electronic. De asemenea, sunt disponibile și metode alternative, precum autentificarea în doi pași sau utilizarea EVOSign. Un alt element de securitate al sistemului este expirarea automată a sesiunii de lucru după o perioadă de inactivitate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Instituția precizează că închiderea portalului fiscal nu va afecta datele istorice ale contribuabililor. Datele vor rămâne disponibile pe noua platformă, iar utilizatorii vor avea acces la infrastructura digitală a serviciilor guvernamentale, fără să memoreze mai multe parole sau identificatori.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 08:30
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
27 Oct. 2026, 08:30 // Societate //  Valentina Buza

Premier Energy avertizează asupra apelurilor telefonice frauduloase, prin care escrocii se dau drept reprezentanți ai companiei pentru a obține date personale sau bani de la consumatori. Moldovenii sunt îndemnați să nu divulge informații confidențiale și să verifice orice solicitare prin canalele oficiale.

Potrivit companiei, escrocii folosesc diverse pretexte pentru a câștiga încrederea victimelor, invocând presupuse datorii, riscul de deconectare a energiei electrice, modificarea contractelor sau necesitatea unor lucrări de reparație și înlocuire a echipamentelor electrice.

Premier Energy precizează că nu solicită niciodată telefonic date personale, precum numele, adresa, IDNP-ul sau informațiile bancare, și nici nu cere efectuarea unor plăți imediate în urma apelurilor.

Pentru a evita fraudele, consumatorii sunt îndemnați să nu transmită fotografii ale actelor de identitate, contractelor, parolelor, codurilor de confirmare sau PIN-urilor și să nu acceseze linkuri suspecte. În cazul unor apeluri insistente, agresive sau amenințătoare, oamenii sunt sfătuiți să închidă telefonul.

Compania recomandă verificarea informațiilor prin canalele sale oficiale și sesizarea poliției în cazul unei tentative de fraudă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pentru informații despre furnizarea energiei electrice, consumatorii pot apela Serviciul telefonic Premier Energy la 022 43 11 22 sau la numărul local indicat pe factură.