O femeie în vârstă de 65 de ani a decedat în această dimineață la gara de sud. Potrivit informațiilor, incidentul a avut loc în jurul orei 07:15.
Urmare a apelului la 112, la fața locului imediat s-a deplasat grupa operativă pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor.
„Politiștii au stabilit că femeia de 65 de ani împreună cu soțul, în timp ce se deplasa cu autocarul de pe cursa Cluj-Chinău a început să se simtă rău, iar ajungând la gara auto sud medicii au depus efort s-o salveze, dar femeia a decedat”, spun oamenii legii.
La fața locului a fost solicitat și medicul legist care a putut doar să constate deceseul. Urme de violență nu au fost depistate, iar preliminar se spune că ar fi suferit stop cardiac.
Ulterior, cadavrul femeii a fost îndreptat la Centrul de Medicină Legală pentru efectuarea expertizei și a stabili cu exactitate cauza decesului.
Pe caz a fost inițiată o anchetă în stabilirea tuturor circumstanțelor.
