Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Și-a onorat promisiunea. Azerbaidjan a oferit Moldovei cele 300 de autorizații suplimentare pentru transportatori

07 Iun. 2022, 18:14
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
07 Iun. 2022, 18:14 // Actualitate //  Realitatea.md

Azerbaidjanul a oferit Republicii Moldova cele 300 de autorizații de tranzit a țării, pentru efectuarea transportului de mărfuri, anunță astăzi, 7 iunie Agenția Națională Transport Auto (ANTA).

Conform ANTA, autorizațiile oferite au fost incluse în lista celora de categoria III pentru anul curent, în scopul utilizării raționale și evitării riscului de epuizare a stocului într-o perioadă scurtă de timp, luând în considerație solicitarea sporită a actelor permisive de către operatorii de transport.

„În rezultatul analizei efectuate privind utilizarea autorizațiilor Azerbaidjan bilateral/tranzit, s-a constatat că în anul 2021 parcul real antrenat constituie 21 camioane. Totodată, pentru efectuarea operațiunilor de transport în tranzit pe teritoriul Republicii Azerbaidjan către Federația Rusă și țările Asiei Centrale, pentru perioada curentă a fost estimată utilizarea a peste 3 000 de autovehicule. De asemenea informăm că, în perioada 01 ianuarie – 23 februarie curent au fost eliberate 14 autorizații Azerbaidjan bilateral/tranzit, iar în perioada 24 februarie – 23 martie curent au fost eliberate 83 autorizații, indicând o creștere semnificativă a solicitărilor operatorilor de transport”, anunță ANTA.

Menționăm, că autorizațiile acordate de către Ministerul Dezvoltării Digitale și Transportului al Republicii Azerbaidjan sunt valabile până la 31 ianuarie 2023.

Amintim că, la 25 mai, autoritățile azere au anunțat că vor suplini numărul autorizațiilor cu încă 300. Anterior și Ungaria a oferit 1000 de autorizații tranzit fără plata taxelor rutiere pentru efectuarea transportului de mărfuri pe teritoriul țării sale cu unitățile de transport EURO III.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!