Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

Situație alarmantă în Moldova! Natalitatea, scădere dramatică în anul 2023

30 Mai 2024, 16:08
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
30 Mai 2024, 16:08 // Societate //  Realitatea.md

Republica Moldova se confruntă cu o pierdere semnificativă în ceea ce privește numărul de nașteri, conform datelor statistice recente. La 1 ianuarie 2024, numărul copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 17 ani a fost înregistrat la 508,7 mii, reprezentând 21,0% din totalul populației cu reședință obișnuită, arată datele Biroului Național de Statistică.

Datele arată că numărul copiilor născuți vii în 2023 a fost de doar 24,0 mii, înregistrând o scădere dramatică de 11,0% față de anul precedent. Rata natalității pentru același an a însumat 9,8 nașteri vii la 1000 de locuitori, în scădere cu 0,9 nașteri vii la 1000 de locuitori comparativ cu 2022.

Potrivit bani.md, 50,9% dintre cei născuți au fost băieți, cu un raport de masculinitate de 104 băieți la 100 de fete. Majoritatea nașterilor (81,8%) au avut loc după o perioadă de sarcină de peste 35 de săptămâni.

Vârsta medie a mamei la prima naștere în 2023 a fost de 25,3 ani, iar femeile din mediul rural au născut la o vârstă mai mică, 23,9 ani, în comparație cu cele din mediul urban, 27,3 ani. În ceea ce privește distribuția nașterilor vii în funcție de vârsta mamei, majoritatea (54,8%) au fost înregistrate la mamele cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani. În plus, nivelul natalității extraconjugale a constituit 18,4% în 2023, ceea ce înseamnă că aproape fiecare al cincilea copil s-a născut în afara căsătoriei. În mediul rural, acest procent a fost de 21,4%, comparativ cu 14,1% în mediul urban.

Aceste date semnalează o problemă demografică importantă pentru Republica Moldova și necesitatea unor politici și măsuri adecvate pentru a stimula natalitatea și a contracara scăderea populației.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 12:53
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 12:53 // Slider //  Ana Panaguța

O navă comercială care se îndrepta spre Ucraina a fost lovită de o dronă lângă Sfântu Gheorghe. Ministrul Apărării al României, Radu Oprea, a confirmat incidentul și a precizat că nu sunt victime, scrie hotnews.ro.

Incidentul s-a produs vineri seară, 13 noiembrie, în jurul orei 21:40, în apele teritoriale ale României, la aproape 7 mile marine (aproximativ 12,6 kilometri) nord-est de localitatea Sfântu Gheorghe, județul Tulcea, potrivit TVR Info.

Nava comercială vizată, identificată drept MV Larissa 1, navighează sub pavilion Palau și se îndrepta spre rada portului Sulina, având ca destinație finală Ucraina.

În urma impactului cu drona aeriană, a fost avariată o macara de marfă aflată la bord, fără să izbucnească un incendiu.

Comandantul vasului a informat imediat autoritățile navale române despre incident.

Ce spune ministrul Apărării al României, Radu Oprea

Prezent sâmbătă în Portul Militar Constanța, ministrul Apărării, Ștefan-Radu Oprea, a confirmat incidentul și a precizat că ancheta este în desfășurare.

„Suntem informați tot timpul. Nu sunt răniți sau pierderi de vieți omenești”, a declarat ministrul.

El a spus că autoritățile monitorizează permanent obiectele detectate pe apă sau în apropierea spațiului aerian și a amintit că vineri au fost emise cel puțin două alerte în județul Tulcea.

În astfel de cazuri pot interveni aeronave românești și spaniole din Poliția Aeriană, precum și elicoptere, care pot inclusiv să doboare țintele, a adăugat ministrul.

Oficialul a precizat că piloții români au doborât șase drone până acum, performanță care îi plasează printre cei mai eficienți din NATO.

„Nu cred că ne dorim să avem astfel de reușite, dar, în același timp, este bine că îi vedem că sunt pregătiți și că pot face față oricărei misiuni”, a afirmat Radu Oprea.

Ministrul a mai spus că aceste incidente sunt privite cu îngrijorare, însă determină armata să își consolideze pregătirea în fața amenințărilor actuale și potențiale.

Incidente similare în Marea Neagră

Lovirea cargoului MV Larissa 1 vine după ce mai multe incidente similare au fost raportate în Marea Neagră în ultimele săptămâni.

Pe 28 octombrie, o navă comercială care se îndrepta spre portul Constanța a fost lovită de drone în apele teritoriale ale Bulgariei, în aceeași zi în care miniștrii apărării din România, Bulgaria și Turcia se aflau la o reuniune comună.

Cu câteva zile înainte, pe 23 octombrie, o altă navă comercială a fost lovită de drone la 13 mile marine de Constanța, incident soldat cu un marinar mort și trei dispăruți.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!