Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Slovacia ne asigură că putem miza pe susținerea sa în procesul de aderare la marea familie europeană

19 Iun. 2024, 19:30
 // Categoria: Politica // Autor:  Elena Putregai
19 Iun. 2024, 19:30 // Politica //  Elena Putregai

„Așteptăm cu nerăbdare prima conferință interguvernamentală dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, care va marca lansarea oficială a negocierilor de aderare, și ne bazăm pe sprijinul continuu al Slovaciei pe parcursul acestui proces de integrare”. Declarația a fost făcută de Șeful diplomației Republicii Moldova, vicepremierul Mihai Popșoi, la Bratislava, în cadrul unei conferințe de presă comune, susținute cu ministrul afacerilor externe și europene al Republicii Slovace, Juraj Blanár.

„20 de ani ai Slovaciei în Uniunea Europeană, împreună cu progresul și dezvoltarea sa în toată această perioadă, reprezintă o sursă de motivație puternică pentru țara noastră în parcursul nostru european”, a declarat Mihai Popșoi.

Ministrul afacerilor externe și europene al Republicii Slovace, Juraj Blanár, a declarat că putem miza pe susținerea țării sale în procesul de transformare și aderare a Republicii Moldova la marea familie europeană.

Vizita de lucru în Bratislava marchează o etapă semnificativă în dialogul și colaborarea dintre Republica Moldova și Slovacia.

„Am apreciat deschiderea și substanța discuțiilor noastre, menite să stimuleze și mai mult agenda noastră bilaterală, în special în această perioadă complicată pentru securitatea regională. Cu Juraj Blanár am făcut un schimb de opinii și despre cooperarea în cadrul organizațiilor internaționale și regionale, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite și Consiliul Europei. Sprijinul nostru reciproc pentru candidații din aceste forumuri reflectă angajamentul nostru comun de a promova pacea, democrația și drepturile omului pe scena mondială”, a continuat oficialul moldovean.

„Totodată, am mulțumit pentru faptul că, începând cu 2014, SlovakAid implementează în țara noastră proiecte pentru a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor în domenii precum buna guvernare, consolidarea societății civile, infrastructură, utilizarea durabilă a resurselor naturale, apă și canalizare și gestionarea deșeurilor”, a conchis Mihai Popșoi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!