Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

ȘOC în Rusia: O femeie a murit de ciumă în Siberia. Aproximativ 200 de persoane, plasate în carantină

03 Oct. 2026, 14:00
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
03 Oct. 2026, 14:00 // În Lume //  Realitatea.md

O femeie a murit de pestă pulmonară în regiunea Irkutsk din Siberia, estul Rusiei, potrivit unui responsabil regional. Presa rusă relatează că aproximativ 200 de persoane care au intrat în contact cu victima ar fi fost plasate în carantină, informează AFP.

Presa locală a identificat victima drept Daria Chipilova, în vârstă de 28 de ani, tehniciană de laborator. Potrivit publicației ruse „Popoarele din Baikal”, femeia lucra la Institutul pentru combaterea pestei din Irkutsk și este posibil să fi contractat boala după ce o eprubetă s-ar fi spart în laborator.

Informația privind carantinarea celor aproximativ 200 de persoane nu a fost însă confirmată oficial. Ministerul rus al Sănătății nu a publicat până acum un comunicat pe acest caz, iar AFP precizează că nu a putut verifica independent informațiile. Guvernatorul regiunii Bureatia, Aleksei Țîdenov, a anunțat anterior, într-o postare pe rețelele de socializare, că o femeie din regiunea vecină Irkutsk „a murit de pestă”.

Pesta, cunoscută și sub denumirea de ciumă, este o boală infecțioasă provocată de o bacterie. Pesta pulmonară este forma care afectează plămânii și poate fi transmisă de la o persoană la alta prin picături respiratorii. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, boala poate fi mortală dacă nu este tratată rapid cu antibiotice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 12:57
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 12:57 // Societate //  Daniela Baranovschi

Aproximativ 5.000 de locuitori din nouă sate ale raionului Florești vor putea beneficia de ajutor mai rapid în cazul incendiilor și altor situații de urgență. Un nou Post de salvatori și pompieri voluntari a fost inaugurat în comuna Izvoare, unde vor activa 12 pompieri voluntari pregătiți să intervină în caz de nevoie.

Postul va deservi localitățile Izvoare, Scăieni, Bezeni, Căinarii Vechi, Frumușica, Trifănești, Alexandrovca, Iliciovca și Maiscoe. Cei 12 voluntari au absolvit cursurile de pregătire organizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu sprijinul Solidarity Fund PL în Moldova.

Noua unitate este menită să reducă timpul necesar pentru intervenția echipelor de salvatori și pompieri în această zonă, astfel încât oamenii să primească ajutor într-un timp cât mai scurt atunci când viața sau bunurile lor sunt în pericol.

Deschiderea postului a fost finanțată de Uniunea Europeană și realizată de Solidarity Fund PL în Moldova, cu sprijinul autorităților locale, prin proiectul „EU4 Moldova Resilience – Secure State, Resilient Communities”.

Acesta este al 89-lea post din rețeaua națională de salvatori și pompieri și al 30-lea în care activează voluntari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!