Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Șoferul motocicletei, implicat în accidentul de la Soroca, a fost dus cu AVIASAN-ul la Chișinău

08 Mai 2023, 11:46
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
08 Mai 2023, 11:46 // Societate //  Realitatea.md

Adolescentul de 17 ani, care a suferit în urma accidentului de sâmbătă de la intrarea în municipiul Soroca, a fost dus cu Serviciul republican AVIASAN la Chișinău. Băiatul este internat la Centrul Mamei și Copilului din Chișinău.

Acesta este internat în secția de reanimare și se află în stare gravă, a declarat pentru Observatorul de Nord purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului, Maxim Cazacu.

Amintim că sâmbătă, după masă, la intrarea în municipiul Soroca de pe strada Ocolirii, un motociclist s-a tamponat cu un microbuz marfar.

Versiunea preliminară a accidentului este că microbuzul venea de pe un drum secundar și urma să intre în satul Zastânca, iar motociclistul se deplasa pe drumul principal spre oraș, și nu a reușit să evite impactul cu transportul ce trebuia să-i cedeze trecerea.

Motociclistul în vârstă de 17 ani a fost internat atunci în stare gravă în secția reanimare cu politraumatism, traumă cranio-cerebrală închisă, comă, multiple fracturi ale oaselor feței.

Poliția informează că motocicleta era fără număr de înmatriculare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 10:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Nov. 2026, 10:25 // Societate //  Realitatea.md

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 32 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viață de Tribunalul Orășenesc din Moscova, fiind găsit vinovat de uciderea cu cruzime a unei femei și a unei fetițe de nouă ani. Dubla crimă a fost comisă în februarie 2015, într-un penthouse de lux din capitala Rusiei.

Potrivit presei ruse, este vorba despre Alexei Melniciuk, programator de profesie, care venise la Moscova pentru a munci. Conform versiunii acuzării, în noaptea de 14 februarie 2015, acesta ar fi pătruns în locuință prin acoperiș, intenționând să fure bunuri de valoare.

Ajuns în apartament, bărbatul ar fi ucis-o pe proprietară, Victoria, iar ulterior pe fetița de nouă ani, Nină, pentru a elimina martorii. După ce a sustras bani și bijuterii, acesta ar fi făcut duș, ar fi încercat să șteargă urmele de sânge și ar fi plecat în Republica Moldova. Ulterior, s-ar fi întors în Rusia, unde a locuit în apropiere de Kostroma, până la reținerea sa, în toamna anului 2025.

Un nevinovat a stat 18 luni în arest

Ancheta inițială a fost marcată de erori, iar în ziua crimei a fost reținut, în calitate de suspect, partenerul victimei, un om de afaceri de 51 de ani din Armenia, pe nume Khoren Kazarian. Acesta a petrecut 18 luni în arest preventiv și arest la domiciliu, deși, potrivit publicației ruse, împotriva sa nu existau probe concludente. Ulterior, urmărirea penală a fost încetată din lipsă de dovezi.

Criminalul, identificat după amprente

Alexei Melniciuk a fost identificat abia după mai bine de zece ani, în urma unei potriviri a amprentelor digitale. O urmă lăsată pe o comodă din penthouse a coincis cu datele sale dactiloscopice, înregistrate după ce fusese reținut pentru o încălcare a legislației migraționale în regiunea Kostroma.

În timpul anchetei și al procesului, bărbatul și-ar fi schimbat de mai multe ori declarațiile, încercând inclusiv să invoce existența unui complice sau legitima apărare. În ultimul său cuvânt în fața instanței, Melniciuk și-a cerut scuze de la Khoren Kazarian, a declarat că regretă faptele și a solicitat să nu fie condamnat la detenție pe viață.

Instanța a respins solicitarea și l-a condamnat la închisoare pe viață, într-un penitenciar de regim special.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!