Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

SONDAJ Moldovenii consideră UE principalul partener al țării: 51% ar vota integrarea la referendum

30 Iul. 2024, 14:28
 // Categoria: Politica // Autor:  Victoria Laur
30 Iul. 2024, 14:28 // Politica //  Victoria Laur

Moldovenii consideră statele membre ale Uniunii Europene drept principalul partener comercial al Moldovei și cel mai important partener de dezvoltare. Datele reprezintă rezultatele unui sondaj realizat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene, în cooperare cu CBS-AXA.

Conform datelor prezentate, la referendumul pentru integrare europeană sunt dispuși să participe circa 66% dintre cetățeni. În același timp, 51% ar vota pentru integrarea Moldovei în Uniunea Europeană dacă scrutinul ar avea loc duminica viitoare.

Mai mult de 26% dintre moldoveni consideră că în aproximativ 5-6 ani Moldova urmează să închidă negocierile de aderare la UE. Pe de altă parte, circa 20% estimează că procesul va fi finalizat în circa 10 ani, pe când aproximativ 24% – că nu va fi încheiat.

Peste 51% dintre moldoveni consideră statele membre ale UE principalul partener comercial al Moldovei. Ucraina este plasată pe locul 2 în clasament, iar Rusia ocupă a treia poziție, urmată de Turcia.

Totodată, mai mult de 53% dintre cetățeni sunt de părere că UE este principalul partener de dezvoltare al Moldovei. A doua poziție o ocupă Federația Rusă, iar a treia – SUA.

Sondajul a fost realizat față în față în perioada 28 iunie – 18 iulie 2024, la nivel național, cu excepția regiunii transnistrene, pe un eșantion de 1119 de respondenți, cu vârsta de 18 ani și mai mult. Eșantionul este reprezentativ pentru populația adultă a Republicii Moldova, cu o eroare maximală de +/- 2,9%.

 

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 07:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
30 Oct. 2026, 07:29 // Slider //  Valentina Buza

Poliția din Finlanda a deschis o anchetă penală, după ce o subsidiară a Google ar fi defrișat o pădure pentru a ridica un centru de date, înainte să finalizeze analizele privind impactul asupra mediului cerute de legea finlandeză, relatează The Guardian. Potrivit activiștilor de mediu, 400.000 de copaci au fost tăiați.

Autoritățile finlandeze spun că Tuike Finland, o subsidiară a Google, a defrișat și desecat 330 de hectare de pădure în zona în care urmează să fie construit centrul de date, în localitatea Muhos, din nordul Finlandei.

La fel ca alte țări nordice, Finlanda este atractivă pentru companiile de tehnologie care vor să construiască centre de date datorită stabilității sale geopolitice și suprafețelor mari de teren disponibile, dar și pentru că temperaturile scăzute ar trebui să le permită să reducă cheltuielile cu energia.

„Pe baza informațiilor preliminare, au existat ambiguități și deficiențe în ceea ce privește drenajul și gestionarea apelor pe șantierul proiectului centrului de date al companiei Tuike Finland Oy. „Ancheta penală va examina, printre altele, circumstanțele legate de aceste probleme”, a transmis joi poliția finlandeză într-un comunicat.

Autoritățile finlandeze au în așteptare 145 de solicitări pentru construcția de centre de date, inclusiv un proiect pentru infrastructură AI în valoare de 13 miliarde de euro al Google, pe care compania americană l-a numit cea mai mare investiție a sa din Europa.

La începutul acestei luni, autoritățile finlandeze au cerut Google să suspende lucrările de la două locații – Muhos și Otanmäki, după ce compania nu a finalizat evaluările de impact asupra mediului înainte de a defrișa terenurile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Agenția de Supraveghere, care monitorizează autorizațiile de mediu și evaluările de impact, a cerut Google să oprească „lucrările pregătitoare care afectează mediul”.

Activiștii de mediu estimează că 250.000 de copaci au fost tăiați la Muhos și alți 150.000 la Otanmäki.

Directorul Google pentru Finlanda, Antti Järvinen, și-a cerut scuze pentru defrișări, dar a susținut că firma a acționat în conformitate cu „cea mai bună interpretare pe care o aveam la momentul respectiv asupra legislației”.

Guvernul finlandez a încurajat aceste proiecte. În septembrie, când au fost anunțate planurile Google, premierul Petteri Orpo a declarat că atragerea investițiilor este o „prioritate absolută” și că acordul va „aduce beneficii de durată”.

Însă, aceste dezvăluiri cu privire la presupusele încălcări ale legii comise de Google au declanșat însă o dezbatere la nivel național despre implicațiile acordurilor pentru construirea centrelor de date asupra comunităților, mediului și prețurilor energiei.

Acest scandal ar putea avea reverberații politice și ar putea influența alegerile parlamentare programate în aprilie.

Peste 93.000 de oameni au semnat o petiție în care cer reglementări mai stricte pentru centrele de date și despăgubiri pentru daunele aduse mediului. Experții afirmă că aceste centre creează un număr limitat de locuri de muncă la nivel local, iar beneficiile pentru țară în ansamblu sunt minime.

„În realitate, Finlanda nu are nimic de câștigat”, a declarat Jussi Kangasharju, profesor de informatică la Universitatea din Helsinki. „Sunt companii internaționale care deservesc clienți internaționali. În cele din urmă, centrele de date aduc puține beneficii altcuiva în afară de operatorul lor”, a adăugat el.