Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

(sondaj) Popularitatea lui Macron scade, după promulgarea reformei pensionării. Totuși resemnarea francezilor creşte

21 Apr. 2023, 18:35
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
21 Apr. 2023, 18:35 // În Lume //  Elena Putregai

Cota popularităţii lui Emmanuel Macron a scăzut la cel mai mic nivel – 26% -, după promulgarea reformei pensionării, iar un sfert dintre francezi se declară resemnaţi, arată un sondaj realizat de BVA pentru RTL, publicat vineri, 21 aprilie curent, relatează AFP.

Şeful statului francez a pierdut două puncte procentuale, de la sfârşitul lui martie, şi a ”revenit la palierul atins” la începutul crizei ”vestelor galbene”, în octombrie 2018, potrivit sondajului, după alocuţiunea televizată de luni.

Premierul Elisabeth Borne a pierdut un punct procentual, iar 27% dintre persoanele chestionate declară că au o părere bună despre acţiunea sa – cel mai slab rezultat al său de la instalarea la Matignon, în mai 2022.

După validarea reformei pensionării, în urmă cu o săptămână, de către Consiliul Constituţional, şi promulgarea ei imediată de către Emmanuel Macron, furia domină în continuare 45% dintre persoanele intervievate, dar a scăzut cu trei puncte procentuale.

În schimb, sentimentul de resemnare creşte cu opt puncte procentuale, la 24%, cel mai înalt nivel atins vreodată.

Creşte şi proporţia francezilor care vor ca mobilizarea socială să continue, cu trei puncte procentuale, la 63%.

Aproape trei sferturi dintre francezi (74%) consideră că Macron ”a greşit promulgând legea rapid”, de teamă ca această decizie ”să nu aţâţe furia socială”.

Ei sunt foarte sceptici în privinţa obiectivelor stabilite de către Emmanuel Macron în alocuţiunea televizată de luni seara.

Astfel, 69% dintre ei consideră că şeful statului nu a răspuns aşteptărilor pe care le eveau, 73% nu cred că obiectivele sunt realiste, iar 74% nu le cred în măsură să-i relanseze mandatul.

Ancheta a fost realizată la 18 şi 19 aprilie, pe un eşantion reprezentativ de 1.002 persoane în vârstă de peste 18 ani, după metoda cotelor, cu o marjă de eroare cuprinsă între plus sau minus 1,4 şi 3,1 puncte procentuale.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!