Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

„Spaima contrabandiștilor de țigări” a primit distincție! De opt ani lucrează la Poliția de Frontieră

08 Feb. 2023, 15:24
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
08 Feb. 2023, 15:24 // Actualitate //  Victoria Laur

Nero, patrupedul de la Poliția de Frontieră cunoscut drept „spaima contrabandiștilor de țigări”, a fost decorat. Câinele a primit Crucea pentru Devotament.

În cei opt ani de activitate la frontieră, acesta a înregistrat zeci de descoperiri a țigărilor. Conform ofițerilor, în mare parte acestea erau ingenios și bine camuflate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Pentru aprecierea primită s-a bucurat enorm coechipierul chinolog Ion Balușcă. Împreună cu Nero formează o echipă încă de la debutul patrupedului în serviciu la frontieră. Deși, Nero a ajuns la vârsta pensionării, în cadrul evaluării anuale a câinilor de serviciu din IGPF a prezentat printre cele mai bune rezultate”, transmite Poliția de Frontieră.

Echipa canină poate fi văzută la hotarul de la Giurgiulești-Galați, dar deseori și la Cahul. Patrupedul și prietenul său deschiși spre comunicare, spun colegii lor.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 16:28
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
30 Oct. 2026, 16:28 // Societate //  Cătălina Boico

Un laborator de analiză digitală și investigații din surse deschise (OSINT) a fost inaugurat astăzi, 30 octombrie, la Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne.

Noul laborator reprezintă o infrastructură modernă destinată dezvoltării competențelor de identificare, colectare, verificare și analiză a informațiilor disponibile în mediul digital. Acesta va servi atât procesului de formare inițială a viitorilor polițiști, cât și instruirii profesionale continue a angajaților MAI și ai altor instituții de aplicare a legii.

„Crearea laboratorului răspunde necesității de consolidare a capacităților instituțiilor de aplicare a legii în domeniul investigațiilor digitale, oferind un cadru permanent pentru pregătirea specialiștilor și aplicarea practică a cunoștințelor dobândite. Prin reunirea unui curriculum de instruire aprobat, a formatorilor pregătiți și a unei infrastructuri dedicate, Academia va putea organiza periodic programe de formare adaptate evoluțiilor din mediul digital.

În cadrul proiectului REDACT, spațiul destinat laboratorului a fost amenajat și dotat cu mobilier, sistem de climatizare și echipamente informatice performante. Infrastructura include 15 stații de lucru pentru participanți și una pentru instructor, 30 de monitoare, echipamente de rețea și protecție electrică, precum și un ecran interactiv și mijloace tehnice pentru desfășurarea videoconferințelor. Configurația permite organizarea exercițiilor practice, analiza simultană a mai multor surse de informații și desfășurarea activităților interactive de instruire”, se arată în comunicatul ministerului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!