Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Spectacol faraonic la Cairo, la inaugurarea „celui mai mare muzeu din lume dedicat unei singure civilizații”

02 Nov. 2025, 20:13
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
02 Nov. 2025, 20:13 // În Lume //  Ana Panaguța

Un spectacol faraonic a marcat sâmbătă seara, 1 noiembrie curent, inaugurarea oficială a Marelui Muzeu Egiptean din Cairo, informează hotnews.ro.

„Scriem un nou capitol al istoriei prezentului și viitorului, în numele acestei patrii antice”, a declarat președintele Abdel Fattah al-Sisi, salutând „cel mai mare muzeu din lume dedicat unei singure civilizații” în fața unui public format din regi, șefi de stat și lideri internaționali.

„Este o mărturie vie a geniului poporului egiptean”, a adăugat el în marea piață a clădirii din piatră și sticlă, cu vedere la piramidele din Giza scăldate în lumini aurii.

La sosirea oaspeților, drone au proiectat un mesaj deasupra celor trei piramide și a Sfinxului, urându-le „bun venit în tărâmul păcii”, în limba engleză.

Au urmat scene spectaculoase de balet și operă, cu zeci de artiști și figuranți în costume de inspirație antică, iar apoi un spectacol de artificii a luminat cerul.

„Ne-am imaginat și am visat cu toții la acest proiect, ne-am întrebat dacă se va concretiza, dacă îl vom vedea cu toții realizat”, și-a amintit prim-ministrul Mostafa Madbouly într-o conferință de presă.

20 de ani de lucrări și peste un miliard de dolari

Construcția muzeului pe un teren de 500.000 de metri pătrați, cu sprijin financiar și tehnic din partea Japoniei, a costat peste un miliard de dolari și a necesitat 20 de ani de lucrări monumentale.

Proiectul „datează de aproximativ 30 de ani, iar după o perioadă de suspendare din cauza circumstanțelor cu care s-a confruntat Egiptul începând cu 2011, cea mai mare parte a procesului (…) a avut loc în ultimii șapte până la opt ani”, a remarcat prim-ministrul egiptean.

Atracția principală

Atracția principală este comoara lui Tutankamon, descoperită în 1922 într-un mormânt neatins din Valea Regilor, Egiptul de Sus, cu aproape 5000 de obiecte funerare reunite pentru prima dată într-un singur loc.

În total, muzeul, Marele Muzeu Egiptean (GEM), găzduiește peste 100000 de artefacte, dintre care jumătate vor fi expuse, lăsate moștenire de cele 30 de dinastii care au modelat Egiptul antic de-a lungul a 5000 de ani de istorie.

La deschiderea pentru public, de marți, vizitatorii vor fi întâmpinați în vastul atrium de statuia colosală a lui Ramses al II-lea – 83 de tone de granit, înaltă de 11 metri – lăsată moștenire de acest faraon cuceritor și constructor care a domnit acum mai bine de 3000 de ani.

Galerii imersive la Marele Muzeu Egiptean

Spre deosebire de Muzeul Egiptean construit în epoca colonială în centrul orașului Cairo, acum demodat și dărăpănat, Marele Muzeu Egiptean oferă galerii imersive, iluminat de precizie, expoziții de realitate virtuală și chiar un muzeu pentru copii.

Pasionații de arheologie pot urmări, printr-o fereastră de sticlă, lucrările laboratorului de conservare care restaurează o barcă solară veche de 4500 de ani, descoperită îngropată lângă piramida lui Kheops.

„Egiptul va deveni centrul egiptologiei, este inacceptabil ca majoritatea conferințelor internaționale să se desfășoare în afara țării”, a remarcat ministrul turismului, Sherif Fathi, în timpul unei conferințe de presă.

Speranțe pentru turism

Sectorul turistic egiptean, o sursă vitală de valută străină și locuri de muncă, a fost afectat în mod repetat în ultimul deceniu și jumătate, de la revolta din 2011 până la valurile de tulburări și atacurile teroriste sporadice care au urmat.

În ultimii ani, turismul a dat semne de redresare, fiind așteptați 15 milioane de vizitatori în Egipt în primele nouă luni ale anului 2025, generând 12,5 miliarde de dolari, o creștere de 21% față de anul precedent.

Ministrul turismului și-a exprimat speranța că muzeul își va crește numărul de vizitatori de la „5000 la 6000 pe zi” la 15000.

El a prognozat un surplus anual de „cinci milioane” de turiști, „majoritatea dintre aceștia urmând să viziteze muzeul”.

Guvernul lucrează în prezent la finalizarea unui „plan global” de dezvoltare pentru nord-estul orașului Cairo, care se întinde de la noul Aeroport Internațional Sphinx până la piramidele din Saqqara, incluzând hoteluri, restaurante și centre comerciale, a declarat Fathi, care a refuzat să comenteze costul ceremoniei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 12:35
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 12:35 // Slider //  Daniela Baranovschi

Sute de pasageri ai companiilor aeriene din Europa au avut zborurile deviate sau au primit escorte militare săptămâna aceasta, în urma unei serii de amenințări cu bombă pe care oficialii le-au numit farse rău intenționate. Încă nu s-a dovedit cine e în spatele incidentelor, care au venit într-un moment de creștere a tensiunilor cu Rusia și de avertismente că aceasta ar putea intensifica așa-numitele atacuri hibride pe continent. Asociația Piloților de Linie Britanici a explicat exact ce se întâmplă la bordul unui avion atunci când este primită o amenințare cu bombă, scrie PBS, transmite Digi24.

Amenințările sunt evaluate și apoi transmise piloților

Atunci când o amenințare la adresa unei aeronave este trimisă companiei aeriene, aceasta este transmisă unei echipe de evaluatori. Acești evaluatori utilizează procese standard pentru a clasifica amenințarea și a decide dacă aceasta este Roșie (credibilă), Galbenă (parțial credibilă) sau Verde (necredibilă). Galbenă nu este considerată o evaluare adecvată dacă avionul este în aer, potrivit Asociației Piloților de Linie Britanici.

„Dacă amenințarea este evaluată ca necredibilă, personalul din avion nu va fi informat despre aceasta. Cu toate acestea, atunci când o amenințare este evaluată ca fiind credibilă (roșu sau galben), echipajul de zbor va fi informat imediat și va efectua procedurile companiei pentru o amenințare cu bombă credibilă”, au explicat experții.

„Din momentul în care echipajul de zbor este notificat despre o amenințare credibilă cu bombă, comandantul aeronavei – căpitanul – este la comandă și va lua toate deciziile, ghidat de lista de verificare corespunzătoare, pentru siguranța aeronavei sale. De obicei, dacă un avion se află încă pe pistă, aceasta va însemna o evacuare, iar dacă este în aer, prioritatea va fi aterizarea avionului cât mai curând și în siguranță posibil”, mai explică asociația de profil din Marea Britanie.

„Piloții sunt profesioniști cu înaltă calificare și pregătire. Expertiza lor este neprețuită în asigurarea siguranței pasagerilor și în menținerea aviației ca una dintre cele mai sigure forme de transport existente.”

Companiile aeriene, operatorii aeroportuari și autoritățile de aplicare a legii respectă, în general, liniile directoare elaborate de Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației și de Organizația Aviației Civile Internaționale, care efectuează audituri pentru a asigura conformitatea.

Antrenamentul echipajului de zbor include exerciții situaționale în timp real care acoperă diverse amenințări, inclusiv modul de căutare a explozibililor care ar fi putut fi introduși ilegal la bord.

Devierea și inspectarea zborurilor sunt costisitoare

Atunci când sunt semnalate amenințări, angajații companiilor aeriene sunt instruiți să țină apelantul la telefon și să adune cât mai multe informații posibil, potrivit expertului în securitate aeronautică Philip Baum.

Multe dintre amenințările primite săptămâna aceasta au fost trimise prin e-mail, conținând suficiente informații pentru ca autoritățile să stabilească dacă aeronava necesită inspecție. Acest lucru poate fi costisitor pentru companiile aeriene.

Baum, profesor invitat de securitate aeronautică la Universitatea Coventry din Anglia, a declarat că devierea unui zbor din cauza unui pasager indisciplinat sau a unei amenințări cu bombă poate costa până la 250.000 de dolari.

Costurile ar putea fi mai mici în acest caz, deoarece majoritatea zborurilor perturbate au fost pe distanțe scurte, unde există o probabilitate mai mică de întârzieri, a spus el.

Amenințările false ar putea testa apărarea

Intenția acestor amenințări „pare să fie de a semăna haos, incertitudine cu privire la fiabilitatea traficului aerian în Europa”, a declarat Jacob Funk Kirkegaard, cercetător senior la grupul de experți Bruegel din Bruxelles.

Amenințările ar putea testa, de asemenea, timpul de răspuns relativ și nivelul de coordonare dintre autoritățile din diferite țări, cu scopul de a identifica punctele slabe pentru viitoarele atacuri.

„Răspund autoritățile din Polonia cu aceeași viteză și cu aceeași urgență etc. ca autoritățile din Italia, de exemplu?”, a spus Kirkegaard, comparând astfel de amenințări cu un „test de stres” al sistemului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!