Grivei doarme dus în cușca sa, la câțiva pași de poartă, când un scârțâit puternic îl trezește. Se smucește înainte, adulmecă și se întoarce plictisit. Femeia în trening portocaliu care înaintează pe trotuarul surpat îi este o figură cunoscută.
Din cămara scundă, alăturată casei mari, tanti Vera aude zgomotul slab al frunzelor uscate sub pașii ușori ai femeii. Își încruntă ochii de după lentilele mari ai ochelarilor și privește prin ferestruica mică cu vedere spre curte. În următoarea clipă, tresare bucuroasă: „Iaca, ni aduși pensia!”, scrie OAMENI și KILOMETRI.
„Hai, intră, intră încoace și nu te descălța”, o îndeamnă tanti Vera. Poștărița Galina este unul dintre cei mai așteptați oaspeți și unul dintre puținii care calcă pragul Verei și a lui Vasile Melnic din satul Zubrești, raionul Strășeni.
Imediat ce intră în cameră, poștărița se apucă grăbită să scotocească într-o geantă pentru laptop, din care scoate un caiet jerpelit și un pix. Apoi mai bagă o dată mâna și ridică o folie din care se zărește un teanc de bancnote.
„Cum te mai simți, tanti Vera?”, întreabă poștărița și-i întinde caietul și pixul. „Nu doresc nici puiului de șarpe așa vremuri ca a noastre”, se vaită bătrâna, împingându-se în podul palmelor până la marginea lejancii.
„Ne-ai adus averea? Am auzit că ne mărește pensia. Tucma 2.000 de lei… Este chip să mă îmbogățească?” continuă aceasta, în timp ce încearcă să găsească cu ochiul locul unde trebuie să semneze.
Inițial, promisiunea că „niciun pensionar să nu aibă mai puțin de 2.000 de lei” a venit de la Maia Sandu, lidera PAS, în decembrie 2020, cu două săptămâni înainte de a prelua oficial Președinția Republicii Moldova. „387.000 de oameni au o pensie mai mică de 2.000 de lei. […] Asta înseamnă că aproape 72% din pensionari trăiesc sub pragul sărăciei absolute”, declara ea în cadrul unui briefing de presă.
Așa că, în toamna acestui an, când radioul prins de peretele casei a început să trâmbițeze despre „cea mai mare creștere de pensii din istoria țării”, bucuria a fost prea mare pentru tanti Vera și moș Vasile încât să mai atragă atenția și la condițiile de majorare anunțate. Deja își făceau planuri despre cum vor cheltui adaosul de bani din bugetul familiei. „Ne gândeam să cumpărăm niște cărbuni pentru iarnă sau niște grăunțe, ca să avem cu ce ține orătăniile dimprejurul casei.”
„Doar cei cu staj (stagiu – n.r.) complet de cotizare primesc 2.000”, îi explică poștărița Galina, în timp ce își umezește buricul degetelor, pregătindu-se să numere bancnotele noi. Dar, „cu câțiva lei, tot ți-au mărit-o”, o liniștește femeia, numărând în gând bancnotele noi de 100. „Iaca, amu ai 1.600. Înainte cât primei?”, continuă aceasta. „1.200!”, răspunde trist tanti Vera.
De cum pune mâna pe bani, bătrână îi numără și ea și îi așază cu grijă în poala fustei. „Da’ cât îi a moșneagului?”, ține ea s-o întrebe pe poștărița care tocmai se îndreaptă spre ieșire. „Pensia lui moș Vasile încă nu a venit. Nu-ți pot spune. ‘om vedea peste câteva zile.”
Citește istoria integral pe OAMENI și KILOMETRI
***
Ajutat de cele două cârje, moș Vasile se târâie să iasă afară. E îmbrăcat elegant, într-un sacou gri. Se așază pe prispa casei și așteaptă cuminte, ascultând noutățile de la radioul așezat pe un scaun mic de alături.
Cât a fost tânăr, moș Vasile a lucrat și el în colhoz. Mai întâi a îngrijit pământurile, apoi la fermă – animalele. Era un bărbat zdravăn și puternic. Ținea o gospodărie mare cu cai, boi și mai multe vaci. Avea puțin peste 40 de ani când a fost bătut. A supraviețuit, dar „ne-au ușis nervu’”, explică el sumar consecințele.
„Când nu mai poți și nu ai pe nimeni ca să te ajute, trăiești cu ziua de azi. Ne sculăm dimineață și ne rugăm să ne țină până a apune soarele”, îngână el parcă mai mult pentru sine.
La un moment dat, aceeași față cunoscută le deschide poarta. Poștărița, din aceeași geantă pe care o duce pe umăr, își scoate toate cele necesare pentru a consemna primirea pensiei. Cu mâna tremurândă, moș Vasile apucă pixul și, ghidat de poștăriță, conturează niște cerculețe rotunde. „Gata, ai semnat?”, întreabă mai mult retoric femeia.
Apoi scoate legătura de bani și îi numără demonstrativ în fața bătrânului. Când ajunge la 2.000 de lei, se oprește. „Și matale ți-o mărit-o!”, exclamă ea. Exact cât și soției – cu 400 de lei.
Acum, bugetul total al familiei Melnic constituie 3.600 de lei pe lună. Tanti Vera este contabila familiei, așa că îi ia bărbatului banii și îi dosește bine în buzunarul din față a șorțului pe care îl poartă deasupra unei fuste lungi până în pământ.
Acești bani ar trebui să le ajungă fix cât să-și asigure minimul de existență, dacă îi raportăm la datele stabilite de BNS pentru pensionari (1.760 de lei, per persoană, în 2020). Totuși suma e cu 30% mai mică decât cheltuielile medii la care recurg pensionarii din Republica Moldova, conform datelor aceluiași BNS (2.495 de lei, per persoană, în 2020).
Citește istoria integral pe OAMENI și KILOMETRI
***
Când se termină micile rezerve, iar bani nu au, trimit veste la magazin să le dea pe datorie. „Nu sume mari, dar pentru noi, [oamenii de la sat,] și 100 de lei e mult”, confirmă vânzătoarea Lilia.
Apoi primesc pensia și se achită. „Așa trăim de multă vreme. Nu doar noi, dar mulți alți bătrâni”, explică tanti Vera.
Cea mai mare bucurie a celor doi este atunci când primesc ajutoare sociale. „Anul trecut am avut mare noroc. Ne-o adus niște colete de prin Germania. Aveam acolo și orez, și zahăr, și ulei. Ne-o mai scutit de niște cheltuieli. Anul ăsta au venit niște școlari voluntari și iar ne-au adus niște producție. Poate nu vom mai face foame”, oftează ea în cele din urmă.
Sursă: OAMENIȘIKILOMETRI.MD
