Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Stamate lasă loc de trei puncte: Juridic, Guțul trebuie numită membră a Guvernului, dar președintei nu i se ridică mâna

28 Nov. 2023, 12:58
 // Categoria: Politica // Autor:  Victoria Laur
28 Nov. 2023, 12:58 // Politica //  Victoria Laur

Juridic, Maia Sandu ar trebui să o numească pe Evghenia Guțul membră a Guvernului. Declarația a fost făcută la TV8, de către Olesea Stamate. 

Conform ei, „Maiei Sandu nu i se ridică mână” să semneze decretul. Stamate a precizat în cadrul emisiunii „Новая неделя” că înțelege poziția șefei statului.

„Știind cum au fost organizate aceste alegeri în regiune, cum au fost cumpărați votanții și așa mai departe, nu i se ridică mâna să semneze decretul. Sper că justiția își va spune cuvântul despre cum au fost organizate alegerile, nu validarea rezultatelor, dar în instanță să fie demonstrat că s-a recurs la coruperea alegătorilor și finanțarea ilegală a partidului” a explicat Stamate.


Amintim că Evghenia Guțul a fost investită în funcția de bașcan în luna iulie. Anterior, întrebată despre numirea guvernatoarei Găgăuziei în Guvern, Maia Sandu puncta că „procesele democratice au fost viciate”.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!