Expresiile cu conotație sexuală, aluziile indecente și comentariile sexualizate despre aspectul fizic sau vestimentația elevilor sunt incompatibile cu standardele de conduită profesională ale cadrelor didactice. Recomandarea Consiliului de etică al Ministerului Educației și Cercetării (MEC) vine după examinarea unei sesizări privind remarcile cu tentă sexuală adresate de un cadru didactic unei eleve, în fața colegilor de clasă.
Totodată, invocarea caracterului de „glumă” nu justifică asemenea comportamente și nu înlătură răspunderea pentru faptele constatate.
„Instituția de învățământ a inițiat o cercetare internă și a instituit măsuri interimare de protecție. Comisia de cercetare internă a confirmat remarca adresată elevei și a calificat-o drept umilitoare. Pe durata cercetării, cadrul didactic a fost înlocuit la clasa respectivă. Acestuia urmează să-i fie aplicată o sancțiune disciplinară. Sesizarea a fost examinată de Consiliul de etică al MEC în ședințele din 5 și 6 noiembrie 2026, cu audierea cadrului didactic și a reprezentanților administrației instituției.
În urma examinării, Consiliul a recomandat instituției aplicarea unei sancțiuni disciplinare proporționale cu gravitatea faptelor constatate, menținerea măsurilor de protecție a elevei, monitorizarea situației din grupa de elevi și organizarea unor instruiri pentru personal privind prevenirea hărțuirii. Instituția urmează să informeze Consiliul despre măsurile întreprinse”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Educației.
Autoritățile precizează că persoanele cu funcții de conducere din instituțiile de învățământ trebuie să intervină prompt la orice sesizare și să asigure examinarea obiectivă a faptelor semnalate, cu audierea tuturor părților; să asigure protecția elevilor care semnalează asemenea comportamente, inclusiv prin monitorizarea evaluării lor, pentru a preveni orice formă de represalii; să nu admită minimalizarea sau mușamalizarea faptelor; să aplice măsuri proporționale cu gravitatea abaterilor constatate, în condițiile legii, inclusiv desfacerea contractului de muncă cu persoanele care se fac vinovate, atunci când sunt întrunite temeiurile legale.
Elevii și părinții pot sesiza asemenea situații administrației instituției de învățământ, consiliului de etică al instituției sau Consiliului de etică al MEC, la adresa de e-mail consiliu.etica@mec.gov.md.