Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Stare de urgență în țară – ultima oară? Recean vrea să modifice legea, ca să nu mai stea cu „mâna întinsă” în plen

26 Mai 2023, 19:30
 // Categoria: Politica // Autor:  Elena Putregai
26 Mai 2023, 19:30 // Politica //  Elena Putregai

Prim-ministrul Dorin Recean a declarat că Guvernul va finaliza în luna iunie o inițiativă pentru modificarea cadrului legislativ, în urma căreia va fi creat instrumentul de „ordonanță de urgență”, astfel încât să nu mai fie nevoit de fiecare dată să vină către deputați cu solicitarea de prelungire a stării de urgențe. Anunțul a fost făcut vineri seara, 26 mai curent, în sala plenului, acolo unde tocmai a solicitat pentru a 8-a oară prelungirea stării de urgențe pe fundalul invaziei ruse în Ucraina.

„Un asemenea instrument există și în România. Guvernul va putea să intervină imediat, prompt și controlul parlamentar va fi mai eficient. Atunci când vom avea nevoie, trebuie să avem instrumentul necesar pentru a proteja cetățeanul”, a explicat șeful Cabinetului de miniștri.

Mai târziu, când deputatul PAS Adrian Cheptonar a prezentat raportul Comisiei parlamentare de securitate națională, apărare și ordine publică în susținerea prelungirii stării de urgență a confirmat că asta se întâmplă pentru „ultima oară”.

Întrebat dacă se schimbă vreo virgulă în documentul de la Guvern privind prelungirea stării de urgență, a răspuns în următorul fel: „Cel mai probabil aceasta este ultima prelungire. Cunoașteți poziția mea față de război…”.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 10:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Nov. 2026, 10:25 // Societate //  Realitatea.md

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 32 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viață de Tribunalul Orășenesc din Moscova, fiind găsit vinovat de uciderea cu cruzime a unei femei și a unei fetițe de nouă ani. Dubla crimă a fost comisă în februarie 2015, într-un penthouse de lux din capitala Rusiei.

Potrivit presei ruse, este vorba despre Alexei Melniciuk, programator de profesie, care venise la Moscova pentru a munci. Conform versiunii acuzării, în noaptea de 14 februarie 2015, acesta ar fi pătruns în locuință prin acoperiș, intenționând să fure bunuri de valoare.

Ajuns în apartament, bărbatul ar fi ucis-o pe proprietară, Victoria, iar ulterior pe fetița de nouă ani, Nină, pentru a elimina martorii. După ce a sustras bani și bijuterii, acesta ar fi făcut duș, ar fi încercat să șteargă urmele de sânge și ar fi plecat în Republica Moldova. Ulterior, s-ar fi întors în Rusia, unde a locuit în apropiere de Kostroma, până la reținerea sa, în toamna anului 2025.

Un nevinovat a stat 18 luni în arest

Ancheta inițială a fost marcată de erori, iar în ziua crimei a fost reținut, în calitate de suspect, partenerul victimei, un om de afaceri de 51 de ani din Armenia, pe nume Khoren Kazarian. Acesta a petrecut 18 luni în arest preventiv și arest la domiciliu, deși, potrivit publicației ruse, împotriva sa nu existau probe concludente. Ulterior, urmărirea penală a fost încetată din lipsă de dovezi.

Criminalul, identificat după amprente

Alexei Melniciuk a fost identificat abia după mai bine de zece ani, în urma unei potriviri a amprentelor digitale. O urmă lăsată pe o comodă din penthouse a coincis cu datele sale dactiloscopice, înregistrate după ce fusese reținut pentru o încălcare a legislației migraționale în regiunea Kostroma.

În timpul anchetei și al procesului, bărbatul și-ar fi schimbat de mai multe ori declarațiile, încercând inclusiv să invoce existența unui complice sau legitima apărare. În ultimul său cuvânt în fața instanței, Melniciuk și-a cerut scuze de la Khoren Kazarian, a declarat că regretă faptele și a solicitat să nu fie condamnat la detenție pe viață.

Instanța a respins solicitarea și l-a condamnat la închisoare pe viață, într-un penitenciar de regim special.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!