Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Stați acasă de Blajini! Îndemnul lansat de Ministerul Sănătății pentru a preveni infectarea „în masă” cu COVID-19

06 Mai 2021, 15:53
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
06 Mai 2021, 15:53 // Actualitate //  Realitatea.md

Cetățenii sunt îndemnați de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale să se abțină de la participarea la serviciile divine de pomenire în cimitire de Paștele Blajinilor, pentru a preveni riscul de infectare cu noul coronavirus.

Conform ultimei hotărâri a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, din 29 aprilie, starea de urgență în sănătate publică este instituită la nivel de unitate administrativ-teritorială, corespunzător gradului de alertă. Acesta este stabilit în funcție de indicatorul de incidență al COVID-19. „Codul roșu” (stare de urgență) va fi atribuit dacă în ultimele 14 zile, indicatorul este mai mare de 100 cazuri la 100 mii populație.

În localitățile unde este instituit „Cod roșu” de alertă în sănătate publică, se interzic manifestările cu caracter religios, inclusiv organizarea serviciilor divine de pomenire în cimitire. Excepție constituie serviciile religioase legate de înmormântare, botez sau cununie, cu respectarea măsurilor de protecție, însă cu condiția ca în interiorul lăcașului să nu fie mai mult de zece persoane.

În cazul stabilirii gradului de alertă cu cod galben sau portocaliu, la organizarea serviciilor divine în cimitire, se vor respecta mai multe măsuri de prevenire şi control al infecţiei COVID-19. Este vorba despre informarea slujitorilor și vizitatorilor despre aceste măsuri, organizarea fluxului de vizitatori, interzicerea consumului de alimente şi băuturi, purtarea măștii de protecție.

La fel, pentru evitarea aglomerării de persoane la mormânt, vor fi admise nu mai mult de trei persoane, cu menținerea distanței fizice de cel puțin un metru și respectarea etichetei tusei și strănutului, igiena mâinilor etc

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!