Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Stoltenberg a cerut aderarea Suediei şi a Finlandei la NATO ”în viitorul apropiat”

03 Nov. 2022, 21:35
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
03 Nov. 2022, 21:35 // În Lume //  Ursu Ana

Finlanda şi Suedia au îndeplinit condiţiile convenite cu Turcia în iunie şi ar trebui să li se permită să adere la Alianţa Nord-Atlantică în viitorul apropiat, a declarat joi, la Istanbul, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, transmit DPA şi AFP.

”Este timpul să primim Suedia şi Finlanda ca membri ai NATO. Aştept cu nerăbdare să primim ambele ţări ca membre depline ale NATO în viitorul apropiat”, a afirmat Stoltenberg într-o conferinţă de presă comună cu ministrul de externe turc Mevlüt Cavusoglu.

”Vă înţeleg îngrijorările”, a spus el adresându-se demnitarului turc.

Acesta din urmă s-a declarat ”mai încrezător” cu privire la noul guvern suedez. ”Aveam puţine speranţe cu vechea echipă suedeză, dar noul guvern este hotărât în această chestiune”, a spus Cavusoglu, care a confirmat vizita pe care noul premier suedez Ulf Kristersson o va face la Ankara pe 8 noiembrie, la invitaţia preşedintelui turc.

Până în prezent, 28 dintre cele 30 de state membre ale NATO au ratificat aderarea Suediei şi a Finlandei, pentru care este necesară unanimitatea. Doar Ungaria şi Turcia nu şi-au dat deocamdată acordul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La scurt timp după Summitul de la Madrid (28-30 iunie), Suedia şi Finlanda au ajuns la un acord cu Ankara; cele două ţări nordice şi-au exprimat sprijinul pentru Turcia în combaterea ameninţărilor la adresa securităţii sale naţionale şi au promis că vor facilita expulzarea suspecţilor urmăriţi de autorităţile turce.

Ulterior, Turcia le-a prezentat celor două ţări nordice cereri de extrădare pentru 33 de persoane, majoritatea considerate ”terorişti” de către Ankara.

În mod tradiţional neutre, Finlanda şi Suedia au decis să adere la NATO ca reacţie la agresiunea militară neprovocată şi nejustificată lansată de Rusia contra Ucrainei pe 24 februarie. Finlanda şi Rusia au o frontieră terestră comună cu o lungime de 1.340 de kilometri.

 

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 19:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
02 Nov. 2026, 19:09 // Slider //  Victoria Laur

Institutul Patrimoniului Cultural ar urma să fie reorganizat și absorbit de către Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Prevederea se conține în nota informativă a unui proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în Parlament de deputatul Virgiliu Pâslariuc.

Inițiativa prevede modificarea Legii privind protejarea patrimoniului cultural imaterial și a Legii privind Fondul național al culturii. Astfel, referințele la Institutul Patrimoniului Cultural ar urma să fie înlocuite cu cele la Centrul Național de Cultură Tradițională, iar atribuțiile privind identificarea, documentarea, cercetarea și expertizarea științifică a patrimoniului cultural imaterial și etnografic vor fi reglementate în mod corespunzător.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conform autorului, reorganizarea este motivată de faptul că activitatea Institutului Patrimoniului Cultural ține în principal de domeniul cercetării, aflat în responsabilitatea Ministerului Educației și Cercetării. Deși Ministerul Culturii exercită calitatea de fondator al institutului, finanțarea acestuia este asigurată prin intermediul Ministerului Educației și Cercetării. Astfel, absorbția de către Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” ar urma să integreze activitatea de cercetare într-un cadru instituțional corespunzător profilului său, se arată în nota informativă a proiectului.

Inițiativa urmărește consolidarea sistemului național de cercetare și inovare în domeniul patrimoniului cultural, precum și utilizarea mai eficientă a resurselor instituționale, financiare și administrative, transmite IPN.

Pentru anul 2026, bugetul aprobat inițial pentru Institutul Patrimoniului Cultural a fost de 11,68 milioane de lei, fiind majorat ulterior la 11,89 milioane de lei. Până la elaborarea notei de fundamentare, instituția cheltuise 7,61 milioane de lei, ceea ce reprezintă aproximativ 64% din resursele financiare precizate.