Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

STOP CADRU Într-un sat din raionul Soroca la școală ar fi mers azi doar capra „Musea”

01 Sept. 2023, 18:55
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
01 Sept. 2023, 18:55 // Societate //  Elena Putregai

Observatorul de Nord – presa locală – transmite că în ziua de vineri, când a căzut data de 1 septembrie 2023, adică primul sunet pentru elevi, la școala din satul Parcani, raionul Soroca, s-a prezentat doar un localnic cu capra pe nume „Musea”.

„Fiindcă nu a venit niciun elev, pentru că părinții din sat au ales altă școală pentru copiii lor, la școala primară a ajuns doar capra „Musea”. Ce-i drept ea nu era singură, ci împreună cu stăpânul ei, Ion Moruz. Au fost filmați de o altă activistă civică din satul Parcani, Valentina Manu”, explică presa locală.

Prin această acțiune localnicii au vrut să sensibilizeze comunitatea și autoritățile privind gravitatea problemei.

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 18:33
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
12 Nov. 2026, 18:33 // Societate //  Daniela Baranovschi

Peste 50 de tineri vor face stagii plătite în instituțiile publice, unde vor putea acumula experiență de muncă și se vor implica în activitatea administrației. Aceștia au fost selectați în cadrul celei de-a șasea ediții a Programului de stagii plătite în serviciul public, la care au aplicat 218 candidați.

Dintre aceștia, 193 au ajuns la etapa interviului, iar 51 au fost selectați pentru stagii. Participanții vor fi remunerați și vor lucra sub îndrumarea unor mentori, având posibilitatea să cunoască direct activitatea instituțiilor statului.

La lansarea programului, premierul Vasile Tofan i-a îndemnat pe tineri să ia în considerare o carieră în serviciul public și să se implice în schimbarea lucrurilor. Acesta a menționat că munca în administrație le poate oferi posibilitatea de a contribui direct la dezvoltarea țării.

„Cred că în această sală ar putea fi un viitor ministru sau prim-ministru. Vă încurajez să aveți determinarea și dârzenia să dați o șansă serviciului public”, a menționat șeful Executivului.

Șeful Guvernului a vorbit și despre necesitatea unor salarii care să motiveze angajații din sectorul public, menționând că autoritățile încearcă să îmbunătățească treptat condițiile de remunerare.

La rândul său, secretarul general adjunct al Guvernului, Alexandru Iacub, i-a încurajat pe participanți să profite de experiența oferită și să vină cu idei noi pentru îmbunătățirea serviciilor publice.

Programul urmărește să atragă tineri profesioniști în administrația publică și să le ofere o primă experiență de lucru în instituțiile statului. Până acum, 56 de foști stagiari au fost angajați în serviciul public, iar alte 70 de persoane se află în Corpul de rezervă al stagiarilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!