Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

STOP CADRU „Până mă vor duce cu picioarele încolo”. Botgros spune că nici nu se gândește să demisioneze din Parlament

03 Feb. 2026, 11:27
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
03 Feb. 2026, 11:27 // Politica //  Realitatea.md

Nicolae Botgros afirmă că nu intenționează să demisioneze din Parlament. Deputatul a declarat jurnaliștilor că nu are incompatibilități pentru funcția de deputat.

Botgros susține că nu a avut decât un concert, evenimentul fiind organizat de stat. În același timp, șeful Lăutarilor spune că nu încalcă prevederi legale, dacă își continuă activitatea artistică.

„Până mă vor duce cu picioarele încolo, în partea cealaltă. Noi până când suntem optimiști și vrem să ajutăm și Parlamentul. Să ajutăm și oamenii, cât putem să facem bine. Cu siguranță rămânem. Nici n-am avut de gând să dau demisia. Acum vorbe sunt multe. Chiar ultimul variant pe care l-am auzit,că dețin două funcții și nu știu ce. Este o minciună. Nu dețin nici o funcție, decât funcția de parlamentar. Așa ceva nu există în viață.

Am avut un concert, au fost 30 de ani ai Moldova Concert, la care trebuia să fiu, neapărat. E concert de plan. E concertul statului. Nu e concert privat. Și noi nu ne permitem să facem lucruri care nu sunt scrise în funcția noastră”, a explicat Botgros jurnaliștilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În spațiul public se discută tot mai mult despre faptul că Nicolae Botgros ar putea fi următorul deputat PAS care va demisiona, după ce Anastasia Nichita a plecat din Parlament. Anterior din Legislativ a plecat și scriitorul Constantin Cheianu. Unele voci susțin că aceștia ar fi fost invitați pe listele formațiunii pentru imagine.

PAS a anunțat că respectă decizia membrilor săi de a demisiona din Parlament.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 08:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 08:27 // Slider //  Valentina Buza

Iarna 2026 – 2027 ar putea fi mai blândă decât în mod obișnuit în mare parte din Europa, potrivit celor mai recente estimări sezoniere realizate de Centrul European pentru Prognoze Meteorologice pe Termen Mediu (ECMWF). Datele indică o probabilitate mai mare de temperaturi peste mediile climatologice în vestul continentului, în perioada decembrie 2026 – februarie 2027.

Conform prognozei, cele mai mari șanse pentru o iarnă mai caldă decât în mod normal apar în mare parte din vestul Europei. În schimb, în nordul și nord-estul continentului, temperaturile ar putea fi mai apropiate de valorile obișnuite pentru această perioadă a anului.

Estimările ECMWF oferă o primă imagine asupra evoluției vremii în următoarele luni de iarnă, însă nu reprezintă o prognoză exactă a temperaturilor sau a condițiilor meteorologice din fiecare țară.

Modelul sezonier european analizează mai multe scenarii posibile de evoluție a vremii, iar cele mai recente estimări se bazează pe 51 de simulări meteorologice. Acestea indică probabilitatea unor abateri de temperatură față de mediile climatologice (n.r. anomalii termice), nu valorile exacte care vor fi înregistrate.

Prin urmare, semnalul unei ierni mai calde nu exclude apariția unor episoade de frig, a ninsorilor sau a unor perioade cu temperaturi negative. Chiar și într-un sezon cu o medie termică peste normal, pot exista intervale cu vreme severă și schimbări importante de temperatură.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

O posibilă explicație pentru tendința termică indicată de unele estimări sezoniere este și instalarea fenomenului El Niño. Acesta reprezintă o încălzire anormală a apelor de suprafață din zona centrală și estică a Oceanului Pacific ecuatorial și poate influența circulația atmosferică la nivel global.

Efectele sale se pot resimți la distanțe mari de regiunea Pacificului, prin modificarea unor tipare de circulație atmosferică.

Totuși, legătura dintre El Niño și vremea din Europa este complexă și nu permite încă stabilirea directă a temperaturilor care vor fi înregistrate într-o anumită țară.