Traficul rutier pe strada Albișoara, tronsonul cuprins între strada Mihai Viteazul (de pe pod) și strada Petru Rareș, va fi sistat duminică, 7 iunie, în intervalul orelor 06:00-17:00. Măsura a fost luată în legătură cu desfășurarea evenimentului sportiv „Duathlon”, organizat de federațiile sportive de profil din Republica Moldova.
În perioada menționată, transportul public va circula după cum urmează:
Ruta de troleibuz nr. 38, tur: de pe str. Mihai Viteazul pe str. Petricani, Calea Orheiului, bd. Renașterii Naționale, str. Albișoara și în continuare pe traseul stabilit, retur: – pe traseul stabilit;
Ruta de microbuz nr. 174, tur: de pe str. I. Creangă pe str. Mitropolit Dosoftei, str. S. Lazo, str. Columna și în continuare pe traseul stabilit, retur: – pe traseul stabilit.
Șoferii sunt îndemnaţi să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere.
Procurorii cer modificarea și agravarea învinuirii aduse fostului președinte Igor Dodon în dosarul „sacoșa neagră”. Solicitarea vine după examinarea unor probe și audierea martorilor în cadrul procesului, iar apărarea a cerut o lună pentru a analiza noua ordonanță a acuzatorilor.
Potrivit procurorului de caz, Petru Iarmaliuc, noul episod de acuzare vizează o înregistrare video din 7 iunie, în care apar Igor Dodon și Vladimir Plahotniuc. În imaginile respective nu apare celebra sacoșă neagră, însă procurorii susțin că discuția dintre cei doi ar indica solicitarea unei noi sume de bani. Deși înregistrarea se afla de la început în materialele dosarului, procurorii spun că au solicitat modificarea învinuirii abia acum, după examinarea suplimentară a probelor în instanță.
„Au stat probele prezentate inclusiv suplimentar și referitor la 161 de persoane decedate care în perioada lunii iunie-iulie au fost întocmite din numele acestor persoane bonuri de plată ca ar fi achitat cotizații și 585 de persoane care, la data întocmirii cotizațiilor, erau plecate peste hotare”, a declarat Petru Iarmaliuc.
Astfel, acuzarea face referire și la probe privind presupuse cotizații achitate în numele unor persoane decedate sau plecate peste hotare.
Igor Dodon respinge acuzațiile. Fostul șef al statului susține că procurorii nu ar avea probe suficiente și califică dosarul drept unul politic. Dodon afirmă că procesul durează de mai bine de patru ani și susține că materialul video prezentat de acuzare drept probă-cheie nu ar fi original și ar fi fost modificat. Acesta mai afirmă că înregistrarea ar fi fost prezentată selectiv și că pista audio ar fi fost suprapusă peste imaginile video.
Aceste afirmații sunt contestate de concluziile unei expertize prezentate anterior în dosar: potrivit informațiilor publice despre examinarea efectuată de experți ai Centrului Național de Expertize Judiciare, în înregistrările analizate nu au fost identificate urme de montare sau manipulare. Dodon mai susține că acuzarea s-ar baza pe declarațiile unor persoane loiale lui Vladimir Plahotniuc și spune că autoritățile încearcă să tergiverseze procesul.
„Acum, când dosarul a ajuns la etapa finală, iar eu urma să dau declarații, procuratura schimbă brusc formularea acuzării”, a afirmat fostul președinte.
Totodată, Dodon l-a criticat pe judecătorul CSJ Vladislav Gribincea, susținând că acesta ar manifesta lipsă de imparțialitate și anunțând că avocații săi analizează posibilitatea unei noi cereri de recuzare. Apărarea a solicitat timp pentru examinarea noii învinuiri, iar următoarea ședință este programată pentru 3 noiembrie.
Igor Dodon este judecat în dosarul „sacoșa neagră” pentru mai multe acuzații, inclusiv corupere pasivă, îmbogățire ilicită, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului de către un grup criminal organizat. El neagă toate acuzațiile.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.