Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

StratCom: Programul „Moldova Pregătită” a fost denaturat și asociat cu iminența unui război

21 Oct. 2026, 10:20
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
21 Oct. 2026, 10:20 // Actualitate //  Realitatea.md

Campania „Moldova pregătită”, lansată de Centrul Național de Management al Crizelor, a fost denaturată și asociată în mediul online cu iminența unui război. Concluzia apare într-o analiză a Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (StratCom), care a urmărit postările publice din perioada 9-19 octombrie, transmite IPN.

Potrivit analizei, mesajele au mutat discuția de la utilitatea pregătirii pentru situații de criză spre presupuse intenții ascunse ale autorităților, exploatând neîncrederea în instituții, dificultățile economice și teama de război.

Pe 9 octombrie, chiar în ziua anunțării campaniei, au apărut mesaje potrivit cărora statul îi lasă pe cetățeni să se descurce singuri. Recomandarea de a avea rezerve pentru primele 72 de ore în cazul unei situații de urgență a fost transformată într-o acuzație că autoritățile își abandonează responsabilitățile.

Pe 10 și 11 octombrie, un text distribuit pe Telegram a asociat recomandările campaniei cu armata, producția de drone și presupusa renunțare la neutralitate. La aproximativ nouă minute de la prima publicare, mesajul a fost reformulat pe un alt canal, apoi redistribuit cu titluri mai categorice, fără dovezi suplimentare.

Din 12 octombrie, au circulat materiale video în română și rusă care combinau informații despre cheltuielile pentru apărare, adăposturi și riscul unui război. Repetarea acelorași afirmații pe mai multe canale putea crea impresia unei confirmări, deși multiplicarea unui mesaj nu constituie o dovadă, avertizează StratCom.

Un alt zvon a circulat pe 17 octombrie, când mesaje despre presupuse „72 de ore de testare și simulare” fără servicii au fost distribuite pe Telegram și Facebook. Potrivit StratCom, acestea au fost promovate de persoane cu profil public și preluate de alte canale, fără a fi prezentate dovezi privind existența unui asemenea plan.

Pentru a evita manipularea informațională, instituția recomandă verificarea sursei inițiale, examinarea dovezilor și compararea informației originale cu versiunile redistribuite.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Programul „Moldova pregătită” urmează să înceapă în noiembrie și va include lansarea modulului „Crize” în aplicația EVO, instruiri pentru autoritățile locale, activități practice pentru cetățeni, exerciții în școli și distribuirea materialelor informative. Potrivit autorităților, inițiativa urmărește să pregătească populația pentru situații de urgență, să consolideze capacitatea de intervenție a autorităților și să încurajeze cooperarea între comunități.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 11:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
30 Oct. 2026, 11:37 // Slider //  Daniela Baranovschi

Peste 3.000 de camioane au traversat în ultimele 24 de ore punctele vamale ale Republicii Moldova, în ambele direcții. Traficul este în creștere din cauza exporturilor de cereale, a schimbării rutelor comerciale și a numărului mai mare de transporturi de mărfuri din Ucraina care tranzitează țara noastră, anunță Serviciul Vamal (SV).

Pentru a evita cozile la frontieră, autoritățile le recomandă transportatorilor să aleagă punctul de trecere în funcție de traseu și de tipul mărfurilor transportate. Cei care merg spre Leușeni–Albița sau Sculeni–Sculeni cu camioane goale pot opta, în funcție de itinerar, pentru punctele de trecere Cahul–Oancea sau Costești–Stânca.

În cazul camioanelor care transportă marfă, alegerea traseului depinde și de controalele necesare. De exemplu, dacă mărfurile trebuie să treacă prin verificări fitosanitare sau sanitar-veterinare, transportatorii trebuie să aleagă un punct vamal unde sunt disponibile aceste servicii. Totodată, prin Cahul–Oancea pot ieși din țară camioanele încărcate cu mărfuri ale companiilor care au statut de operator economic autorizat (AEO).

Pentru a reduce timpul de așteptare la Costești–Stânca, transportatorii pot folosi sistemul de programare electronică BQS. Acesta le permite să își planifice din timp plecarea de la depozit și sosirea la frontieră.

SV recomandă și folosirea sistemului NCTS, prin care declarația de tranzit poate fi completată și transmisă electronic înainte ca camionul să ajungă la frontieră. În acest fel, autoritățile vamale pot primi din timp informațiile necesare pentru pregătirea formalităților.

De asemenea, transportatorii pot depune în avans declarația sumară de intrare în Uniunea Europeană (ENS), inclusiv de pe teritoriul Republicii Moldova, dacă au acces la sistemele informatice necesare. Această declarație este obligatorie pentru intrarea mărfurilor în UE și trebuie depusă separat de declarația de tranzit prin NCTS.

Pentru a evita aglomerația, autoritățile recomandă transportatorilor să își împartă cursele pe zile și intervale orare diferite și să verifice situația traficului înainte de plecare. De asemenea, pregătirea din timp a documentelor necesare poate grăbi trecerea frontierei.

SV menționează că ține legătura cu autoritățile din România pentru a coordona activitatea la punctele de trecere. În posturile cu trafic intens a fost suplimentat personalul, iar cele două părți caută soluții pentru a procesa mai repede camioanele și a folosi cât mai eficient infrastructura existentă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!