Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Stresul, principala sursă a bolilor cronice! Zece sfaturi pentru a gestiona stările negative și anxietatea

13 Oct. 2022, 06:15
 // Categoria: Life // Autor:  Redacția Realitatea
13 Oct. 2022, 06:15 // Life //  Redacția Realitatea

Se considera că avem o viață stresantă și înainte de anul 2020. Pandemia de coronavirus și războiul din Ucraina, care are drept consecință directă o inflație accentuată, au mărit considerabil presiunea psihică pe care o simt toți locuitorii planetei.

Stresul este principala sursă a bolilor cronice. Cele mai multe cazuri de diabet nu sunt cauzate de dulciuri, ci de stres. De aceea, este bine să faci tot ce ține de tine pentru a te relaxa. Personal, nu poți influența evoluția războiului și nici prețul gazdelor sau al carburantului, însă este în puterea ta să faci următoarele zece lucruri:

1. Planifică-ți ziua. Utilizează un calendar sau o aplicație de planificare pentru a-ți structura programul zilnic. Completează fiecare activitate programată în respectiva zi, pe intervale orare. Este recomandat să ai mereu planificarea în fața ochilor pentru a fi cât mai eficient și, în consecință, mai puțin stresat.

2. Respectă planul. Este bine să îți faci planul, dar este și mai bine să îl respecți. După fiecare activitate dusă la bun sfârșit, bifeaz-o pe foaia de planificare. Alocă-ți un timp de rutină pentru a studia și pentru a te dezvolta personal. Acest lucru te va ajuta fie că ești la școală, fie că ești încadrat deja în „câmpul muncii”. Necesitatea respectării planului este cu atât mai stringentă atunci când lucrezi de acasă și nu este cineva care să îți atragă atenția că ai luat o pauză prea lungă.

3.  Cere ajutor atunci când ai nevoie. Temele, testele sau sarcinile de serviciu sunt o mare sursă de stres pentru mulți oameni. Nu este întotdeauna ușor să fii la zi cu toate acestea. Dacă ai nevoie de ajutor în activitatea ta, nu ezita să ceri ajutor cuiva care ar putea să te îndrume. Nu amâna ce ai de făcut doar pentru că nu te pricepi. Sarcina rămasă în stand-by îți va „sta pe creier”.

4. Folosește „energia pozitivă” a stresului. Uneori, stresul poate fi factor motivațional, dacă îl conștientizezi și vrei să faci cumva pentru a scăpa de el. Nu amâna lucrurile până în ultimul moment. Cu cât rezolvi mai repede o problemă, cu atât vei fi liniștit mai repede. La un examen oral, studenții care intră printre ultimii sunt supuși unui stres imens, pe când cei care ies din sala de examinare exclamă: „Am scăpat!”.

5. Menține un raport optim între muncă și timpul liber. Fă-ți timp să lucrezi la sarcinile și obiectivele tale, dar asigură-te că strecori timp în programul zilnic și pentru activități care te relaxează, cum ar fi să faci sport, să asculți muzică sau să cânți, să te joci cu copilul sau cu animalul de companie, să vorbești cu prietenii etc. Chiar dacă nu sunt multe minute, atunci când îți iei gândul de la probleme îți faci cel mai mare bine.

6.Sfaturi pentru a diminua stresul cotidian: Confruntă problemele pe măsură ce apar. Nu ignora problemele de zi cu zi, dar nici nu te stresa din cauza lor. Încearcă să le rezolvi pas cu pas, nu pe toate deodată. Cei care au un mod de lucru sistematic sunt mai puțin expuși stresului. Ei își spun: „Ok, am o problemă, hai să văd cum o rezolv”, nu „Vai, am o problemă!”.

7. Urmează o alimentație sănătoasă. Ceea ce mănânci îți afectează starea de spirit, energia și nivelul de stres. Alege alimente care sunt bune pentru tine și care te mențin în formă. Dacă începi să ai kilograme în plus, automat se adaugă un nou factor important de stres. Pe de altă parte, un corp atletic este generator de stimă de sine.

8. Dormi suficient. După o zi lungă de școală sau de muncă, s-ar putea să ai chef să stai treaz până mai târziu, ca să te uiți la filme sau la emisiunile preferate. Sau poate că vrei să stai mai mult în oraș cu prietenii. Nu este indicat să te culci după 12 noaptea dacă ești obligat să te trezești la 7. Fără somn suficient, stresul cotidian este mai accentuat. Este recomandat să dormi măcar opt ore pe noapte.

9. Fă mișcare în fiecare zi. Sportul este cea mai eficientă cale de a alunga stresul. Indiferent că alergi, mergi cu bicicleta sau dansezi, mișcarea are darul de a reduce anxietatea și depresia, favorizând instalarea unei stări de spirit optimiste.

10.Sfaturi pentru a diminua stresul cotidian: Respiră adânc. Când te simți stresat sau copleșit, respiră profund și lent. Respirația abdominală este o modalitate rapidă și sigură de a combate efectele avute de factorii de stres asupra corpului și creierului tău. Această tehnică se folosește cu rezultate foarte bune și în cazurile de atac de panică.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 18:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 18:40 // Societate //  Ana Panaguța

Puține lucruri de pe Pământ au rezistat atât de mult timp în fața schimbărilor. În timp ce clădirile istorice și invențiile care au marcat evoluția omenirii ne atrag atenția, există și minuni ale naturii pe lângă care trecem uneori fără să le cunoaștem povestea, scrie antena3.ro.

Copacii se numără printre cele mai longevive forme de viață de pe planetă. De-a lungul mileniilor, au oferit umbră, adăpost și oxigen, devenind repere ale unor locuri și martori tăcuți ai istoriei. Unii dintre ei au supraviețuit mii de ani, încă dintr-o perioadă în care civilizația arăta cu totul altfel.

Dar unde se află cel mai bătrân copac din lume și care este secretul longevității sale?

Methuselah, pinul care a supraviețuit timp de milenii

În Munții Albi din California, Statele Unite, crește unul dintre cei mai vechi copaci cunoscuți de pe Pământ. Este un pin din specia Great Basin bristlecone pine, botezat Methuselah, după personajul biblic Matusalem, bunicul lui Noe, despre care Biblia spune că a trăit 969 de ani.

Copacul a fost descoperit în anii 1950 de cercetătorul Edmund Schulman și a devenit celebru pentru vârsta sa impresionantă. Este considerat cel mai bătrân copac individual, care nu face parte dintr-o colonie de arbori conectați prin același sistem de rădăcini, a cărui longevitate a fost confirmată prin metode științifice.

Methuselah nu este însă singurul exemplar remarcabil din această zonă. În apropiere se află un alt pin, al cărui nume nu a fost făcut public și despre care cercetătorii au stabilit că ar putea fi chiar mai vechi.

Câți ani are cel mai bătrân copac din lume?

Vârsta copacilor poate fi stabilită prin analizarea inelelor de creștere, fiecare dintre acestea oferind indicii despre un an din viața arborelui.

În cazul lui Methuselah, au fost prelevate probe în 1957. Ulterior, dendrocronologul Tom Harlan, de la Laboratorul de Cercetare a Inelelor Arborilor al Universității din Arizona, a comparat inelele de creștere și a confirmat că arborele are peste 4.800 de ani.

În 2009, același cercetător a analizat și o probă mai veche, prelevată de Edmund Schulman dintr-un alt pin din Munții Albi, înainte de moartea acestuia. Proba provenea de la un copac viu, rămas fără nume, despre care s-a estimat că are peste 5.000 de ani. Acesta ar putea fi, așadar, cel mai bătrân arbore viu individual a cărui vârstă a fost verificată.

Înainte ca Methuselah să fie recunoscut drept unul dintre cei mai bătrâni arbori vii din lume, recordul îi era atribuit pinului Prometheus, din statul Nevada. Copacul a fost tăiat în 1964 de Donald Rusk Currey, un doctorand care studia istoria climatică a regiunii. Analiza ulterioară a inelelor de creștere a arătat că arborele avea aproximativ 4.900 de ani, existând estimări potrivit cărora ar fi putut depăși 5.000 de ani. Circumstanțele tăierii rămân controversate, iar dispariția sa este considerată unul dintre cele mai cunoscute exemple ale pierderii unui exemplar natural excepțional în urma unei intervenții umane.

Numele Prometheus provine din mitologia greacă, de la titanul care le-ar fi oferit oamenilor focul.

De ce este ținut secret locul în care se află Methuselah?

Pădurea Ancient Bristlecone Pine se găsește în Munții Albi din California și adăpostește exemplare de pini care au supraviețuit timp de milenii.

Cu toate acestea, poziția exactă a lui Methuselah și a copacului despre care se crede că este și mai vechi a fost păstrată secretă. Măsura a fost luată pentru a preveni deteriorarea arborilor, vandalismul sau alte intervenții care le-ar putea pune în pericol existența.

Timp de decenii, nici măcar fotografiile care ar fi permis identificarea cu ușurință a exemplarelor nu au fost distribuite pe scară largă. În 2021, însă, imagini apărute online au făcut ca localizarea lui Methuselah să devină mai ușor de identificat.

Importanța protejării arborilor cu valoare istorică a revenit în atenția publicului și după un incident petrecut în Marea Britanie.

În septembrie 2023, celebrul sicomor din Sycamore Gap, comitatul Northumberland, a fost tăiat intenționat. Copacul, vechi de aproximativ 300 de ani, devenise un reper cunoscut, aflat într-o depresiune naturală a terenului, lângă Zidul lui Hadrian.

În 2025, doi bărbați, Daniel Graham și Adam Carruthers, au fost condamnați la câte patru ani și trei luni de închisoare pentru tăierea ilegală a arborelui și deteriorarea Zidului lui Hadrian, monument protejat și inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

Care este secretul longevității acestor copaci?

Pinii din specia Great Basin bristlecone pine sunt considerați printre cei mai longevivi arbori de pe planetă. Ei cresc în regiunile montane înalte din California, Nevada și Utah, în condiții care ar fi dificile pentru multe alte specii.

Secretul longevității lor este legat tocmai de mediul neprielnic în care se dezvoltă. Temperaturile scăzute, solurile sărace și condițiile aspre încetinesc considerabil creșterea copacilor.

Ritmul lent de dezvoltare contribuie la formarea unui lemn foarte dens, care îi ajută să reziste mai bine putrezirii, insectelor și ciupercilor. Astfel, deși cresc în condiții dificile și pot avea un aspect aparent fragil, acești arbori reușesc să supraviețuiască mii de ani.

Longevitatea lor este o dovadă a modului în care unele specii se adaptează mediului și rezistă în fața unor schimbări care se desfășoară pe perioade mult mai lungi decât o viață omenească.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!