Oamenii de știință au crezut până de curând că Pământul va sfârși prin a fi ‘înghițit’ de Soare, atunci când acesta din urmă se va transforma într-o stea gigantă. Însă planeta noastră ar putea evita în cele din urmă acest destin plin de cruzime, potrivit unui studiu publicat vineri, informează AFP, cităta de Agerpres.ro.
Peste aproximativ 5 miliarde de ani, când hidrogenul din nucleul său va fi consumat în întregime, Soarele va trece prin două faze de expansiune, devenind mai întâi o ‘gigantă roșie’, apoi o stea denumită ‘AGB’ (Asymptotic Giant Branch / Ramura Gigant Asimptotică), când heliul din nucleu se va epuiza la rândul său.Deși viața va fi devenit deja imposibilă pe Terra de mult timp, aceste două faze de expansiune vor avea consecințe grele asupra planetei noastre.
Pe de-o parte, Soarele se va dilata considerabil, crescând astfel forțele mareice gravitaționale. Între Pământ și Lună, aceste forțe creează valuri de maree în oceane. Energia acestor maree, disipată pe fundul oceanelor, încetinește rotația Pământului și îndepărtează treptat Luna.
Pe măsură ce Soarele se va dilata și suprafața lui se va apropia de Terra, undele mareice din ce în ce mai intense se vor propaga și în interiorul stelei. Disiparea lor va avea ca afect atragerea planetei noastre către Soare.
Pe de altă parte, Soarele va pierde o parte importantă din masa lui, sub forma vânturilor stelare. Acest proces va cauza un efect contrar – îndepărtarea orbitei Pământului față de Soare.
‘Soarta Pământului depinde de un echilibru delicat în aceste aceste două efecte’, a explicat într-un comunicat Mats Esseldeurs, autorul principal al studiului publicat în revista Astronomy & Astrophysics și cercetător la Institutul de Astronomie din cadrul Universității Leuven din Belgia.
‘Dacă interacțiunile mareice predomină, Pământul este înghițit de Soare. Dacă pierderea de masă a acestuia din urmă predomină, atunci Terra evadează spre o orbită mai mare decât raza stelei sale’, a explicat tânărul astrofizician belgian.
Până în prezent, oamenii de știință au înclinat spre prima ipoteză. Însă calculele lor se bazau pe descrieri simplificate ale disipării mareelor în interiorul stelelor gigantice.
Grație unor progrese realizate în ultimii 15 ani în ceea ce privește modelarea computerizată a mareelor, autorii noului studiului au putut să arate că ‘disiparea este mai fiabilă decât ne așteptasem în trecut’, a declarat Stephane Mathis, astrofizician la CEA Paris-Saclay.
În paralel, autorii studiului și-au îndreptat atenția spre L2 Puppis, o stea apropiată și adeseori considerată un ‘vechi verișor’ al Soarelui, pentru a estima mai bine pierderea sa de masă în cursul evoluției sale viitoare.
‘Datorită unei fizici mai avansate a mareelor și a celor mai recente constrângeri privind pierderea de masă, putem afirma că, în stadiul actual al cunoștințelor noastre, Pământul are posibilitatea de a se îndepărta de Soare, contrar previziunilor anterioare’, a subliniat Stephane Mathis, coautor al studiului.
‘De altfel, aceea era o informație pe care o utilizam atunci când contribuiam la difuzarea cunoștințelor științifice în rândul publicului larg. Le explicam așa: ‘La final, Pământul va cădea în interiorul Soarelui prin efectul de maree, pentru că pierderea de masă nu este suficientă’. Dar, iată că această imagine este de acum revizuită’, a adăugat el.
În cadrul noilor simulări, planeta Marte scapă și ea de o astfel de spirală fatală. Însă nu va fi cazul și pentru Mercur și Venus, cele mai apropiate două planete în raport cu steaua noastră, care vor fi în mod inevitabil înghițite de Soarele aflat în expansiune.
După acea fază, Soarele va deveni o pitică albă, un astru extrem de dens, cu o luminozitate foarte slabă și fără o fuziune nucleară activă, care se va răci lent. AGERPRES/(AS – redactor: Florin Bădescu, editor online: Anda Badea)
