Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Sturza, critici pentru Batrîncea: Mai bine se ducea și stătea în jacuzzi cu prietenii lui. Cine l-a scos?

24 Feb. 2022, 15:40
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
24 Feb. 2022, 15:40 // Actualitate //  Realitatea.md

Fostul premier Ion Sturza consideră că Republica Moldova nu va putea face față de una singură în raport cu Federația Rusă. Declarația a fost făcută miercuri seara în contextul conflictului dintre Rusia și Ucraina.

„Eu înțeleg că mesajul conducerii Republicii Moldova este unul pacifist, s-a văzut și la Munchen, s-a văzut și în declarațiile doamnei Maia Sandu, în care ca să nu spunem că este un pic de spaimă, sau un pic de teamă de a nu declanșa niște procese interne legate de Transnistria sau de coloana a cincea din Republica Moldova. Le înțeleg și cred că este o politică echilibrată. Însă nu trebuie să avem nicio iluzie că vom căpăta preferințe sau că vom putea să ne asigurăm securitatea noastră de unii singuri”, susține fostul premier moldovean în cadrul emisiunii Secretele Puterii de la Jurnal TV.

Ion Sturza a punctat câteva probleme majore pe care le are Republica Moldvoa în raport cu Federația Rusă. Acestea ține de problema energetică, conflictul transnistrean și divizarea societății.

„Avem problema energetică în care noi nu vom avea niciun rabat, să nu avem nici o iluzie, chiar dacă am avut o tratare destul de preferențiala în livrarea gazelor. Avem problema Transnistriei care este destul de periculoasă în contextul actual. Avem starea de spirit a populației Republicii Moldova, a cetățenilor, care sunt divizați. Cred că cel puțin 1/3 dacă nu jumate în continuare îl simpatizează pe Putin și ceea ce face Federația Rusă”, consideră Ion Sturza.

Totodată fostul premier s-a arătat surprins de declarațiile făcute de către Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, pe care le-a numit stânjenitoare. Potrivit acestora, de criza din Ucraina s-ar face vinovat Occidentul și nu Rusia.

„Este destul de, cum să spun așa ca să nu ofensez pe cineva, stânjenitoare declarația Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, care au încercat să dea vină pe această dramă pe Statele Unite ale Americii sau pe occident. Au spus: nouă ne pare rău că aceste două popoare surori au fost provocate de către occident să ajungă în faza asta… Acesta este mesajul primit pe fax de la Moscova, ei au fost impuși. Nici măcar Lukașenko nu a ieșit să spună așa ceva. Au primit faxul de la Moscova, așa cum îl primeau dintotdeauna partidele care erau finanțate de la Moscova, și au spus că trebuie să ieșiți să faceți declarație. Nimeni nu l-a rugat pe Batrîncea să iasă. Mai bine se ducea și stătea în jacuzzi cu prietenii lui. Cine l-a scos? Asta e clar, a venit punctajul de la Moscova, de-acolo vin și banii. Este jenant, este incredibil”, a conchis fostul prim-ministru.

Realitatea.md amintește că Rusia a recunoscut luni independența regiunilor Donețk și Lugansk și a trimis trupele sale in republicile separatiste în calitate de pacificatori. În cele din urmă, în dimineață zilei de joi, 24 Februarie, Putin a atacat Ucraina.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!