Curs valutar
  • EUR
    20.2078
    0%
  • USD
    17.7706
    0%
  • RUB
    0.2090
    0%
  • RON
    3.8288
    0%
  • UAH
    0.3950
    0%

Toate știrile

26 septembrie 2026

SUA: 16.000 de persoane au fost evacuate în ultimele 24 de ore din Afganistan, de pe aeroportul din Kabul

24 Aug. 2021, 09:57
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
24 Aug. 2021, 09:57 // În Lume //  Realitatea.md

Angajamentul SUA față de afganii a căror viață este amenințată în țara lor se extinde dincolo de termenul de 31 august pe care președintele Joe Biden l-a stabilit pentru finalizarea evacuării trupelor din Afganistan, a declarat, pentru Reuters, un înalt oficial al Departamentului de Stat. Acesta a adăugat că promisiunea de a permite oamenilor să treacă în siguranță granița nu are „o dată de expirare”.

„Angajamentul față de afganii aflați în risc nu se termină pe 31 august”, le-a spus oficialul reporterilor, fără însă a elabora cum ar putea să-și continue Washingtonul acțiunea de a ajuta oamenii să părăsească țara dacă se retrage complet până la sfârșitul lunii.

Afganii și străinii panicați au luat cu asalt în ultimele zile aeroportul, înghesuindu-se pentru a prinde un zbor înainte ca forțele NATO să iasă complet din țară într-o săptămână.

„Am auzit de la talibani. Vor un aeroport funcțional la mult timp după ce pleacă armata SUA. Talibanii au fost de acord de asemenea să permită trecerea în siguranță către aeroport iar acest angajament nu are dată de expirare”, a spus oficialul, vorbind sub condiția anonimatului.

Aceasta a adăugat că chiar și atunci când nu va mai exista prezența militară americană, SUA se așteaptă ca afganii a căror viață este amenințată să aibă oportunitatea de a părăsi statul, scrie Digi24.ro.

Însă, rapoartele de pe teren deja arată că persoanele care ar putea fi evacuate au în față o călătorie periculoasă către aeroportul din Kabul și haosul de la porțile acestuia, înainte de a se îmbarca pe o aeronavă.

Liderii celor mai industrializate țări vor discuta marți despre evacuarea miilor de oameni care încearcă să iasă din Afganistan, în condițiile în care există tot mai multe temeri că timpul pentru acest lucru nu va fi suficient.

16.000 de persoane, evacuate în 24 de ore

Pentagonul a informat, luni, că aproximativ 16.000 de persoane au fost evacuate în ultimele 24 de ore din Afganistan, de pe aeroportul din Kabul, o accelerare a operaţiunilor impusă de apropierea termenului limită de 31 august, transmite AFP.

Astfel, numărul persoanelor transferate din Afganistan începând din iulie a ajuns la 42.000. Un total de 37.000 de persoane au fost evacuate începând cu 14 august, cu o zi înainte ca talibanii să preia controlul asupra capitalei Kabul, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

În ultimele 24 de ore, 61 de avioane militare şi civile din mai multe ţări au decolat de pe aeroportul din Kabul, a declarat generalul Hank Taylor din cadrul Statului Major al SUA, conform Agerpres.

Din cele 16.000 de persoane evacuate în ultimele 24 de ore, 11.000 au fost evacuate cu zboruri militare, a precizat acesta.

Printre ei se numără câteva mii de cetăţeni americani, precum şi mii de afgani care au cooperat cu SUA, care au solicitat sau au primit viză de imigrare, precum şi afgani care se tem de represalii din partea talibanilor pentru că au lucrat pentru ONG-uri, mass-media sau în alte locuri de muncă condamnate de islamişti, a spus Kirby.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării a refuzat să ofere o estimare precisă a numărului de americani evacuaţi. El a subliniat că obiectivul rămâne retragerea tuturor forţelor SUA din Kabul până pe 31 august, termenul limită stabilit de preşedintele Joe Biden pentru retragerea militară din Afganistan, în pofida obiecţiilor din partea aliaţilor NATO care se tem de suspendarea transportului aerian cu câteva zile înaintea datei de 31 august, pentru a se permite evacuarea celor 5.800 de militari americani care asigură operaţiunile de evacuare pe aeroport.

Obiectivul SUA este acela de a facilita „plecarea a cât mai multor oameni, cât mai rapid posibil. Scopul este să încercăm să facem tot ce ne stă în putinţă până la sfârşitul lunii”, a spus el.

Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a evitat să răspundă la întrebările referitoare la o posibilă prelungire a termenului limită după 31 august, afirmând că administraţia americană evaluează situaţia „de la o zi la alta”.

Jake Sullivan a estimat că SUA au încă timp să îşi evacueze toţi cetăţenii care au cerut să părăsească Afganistanul fără să fi nevoie de prelungirea termenului limită.

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
26 Sept. 2026, 13:03
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
26 Sept. 2026, 13:03 // Societate //  Daniela Baranovschi

Duminică, 27 septembrie, șoferii nu vor putea circula pe o porțiune a străzii Albișoara din Chișinău, în intervalul 10:00–13:00. Restricția este impusă pentru desfășurarea Campionatului deschis al municipiului Chișinău la ciclism „Șosea”.

Traficul va fi oprit pe tronsonul dintre strada Mihai Viteazul, de la pod, și strada Petru Rareș.

Și circulația troleibuzului nr. 38 va fi modificată în acest interval. Troleibuzul va circula, în ambele direcții, pe traseul străzilor Ion Creangă – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – bd. Constantin Negruzzi – bd. Iuri Gagarin, după care va reveni la ruta obișnuită.

Șoferii sunt sfătuiți să ocolească zona, dacă nu au nevoie să ajungă acolo, și să țină cont de restricțiile din trafic.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!