Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

SUA ia în calcul să furnizeze sisteme antiaeriene țărilor NATO din Europa de Est

07 Mart. 2022, 20:42
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
07 Mart. 2022, 20:42 // În Lume //  Realitatea.md

Statele Unite examinează o posibilă furnizare de sisteme antiaeriene aliaţilor NATO din estul Europei, în contextul temerilor că Rusia ar putea lua în considerare raiduri cu rachete sau cu avioane de atac asupra flancului estic al NATO, afirmă un oficial de la Washington citat luni de postul CNN, relatează Digi24.

„SUA iau în considerare o serie de capabilităţi”, afirmă oficialul citat de CNN, care a dorit să rămână anonim, conform Agerpres.

Încă nu există un plan precis, adaugă acesta, dar ideea are la bază temerea că rachete sau avioane ruse ar putea ataca deliberat ţinte în interiorul teritoriului NATO dacă preşedintele rus Vladimir Putin decide că anumite ţări reprezintă un risc pentru invazia rusă în Ucraina din cauza sprijinului acordat acesteia din urmă.

De asemenea, dată fiind proximitatea spaţiului aerian, o altă preocupare este legată de riscul unor lovituri neintenţionate ale Rusiei în spaţiul aerian al Alianţei. O linie specială de comunicare între Washington şi Moscova pentru prevenirea unor astfel de incidente a fost deja stabilită, dar există în acelaşi timp sentimentul că este nevoie de o umbrelă antiaeriană.

Dată fiind natura strict defensivă a unor astfel de sisteme, SUA ar urma să sublinieze că Rusia nu are de ce să se teamă. Cele mai probabile sisteme antiaeriene care ar putea fi desfăşurate de SUA sunt Patriot şi THAAD (Terminal High Altitude Area Defense), care au fost folosite cu succes în Orientul Mijlociu împotriva rachetelor balistice.

Conform Pentagonului, de la începutul invaziei în Ucraina, pe 24 februarie, Rusia a lansat asupra acestei ţări peste 625 de rachete.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!