Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Suedia autorizează protestul anti-islam cu arderea Coranului. Își pune în pericol aderarea la NATO

28 Iun. 2023, 20:00
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
28 Iun. 2023, 20:00 // În Lume //  Elena Putregai

Autoritățile suedeze au aprobat miercuri, 28 iunie curent, un protest în care se va incendia o copie a Coranului, în fața unei moschei din centrul orașului Stockholm. Incendiul are loc în ziua în care credincioșii musulmani celebrează Eid-al-Adha, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul islamic, transmite CNN.

Poliția a autorizat protestul, pentru că „riscurile de securitate” legate de arderea Coranului „nu sunt de natură să fie interzis”, scrie aceasta într-o decizie, pe care AFP precizează că a consultat-o. Adunarea urmează să aibă loc la ora locală 13.30 (14.30, ora României), în faţa Marii Moschei din Stockolm, unde poliţia supraveghează zona, a constatat un jurnalist AFP.

În cererea de autorizare a manifestaţiei, pe care AFP a consultat-o, organizatorul manifestației, Salwan Momika, în vârstă de 37 de ani, anunţă că vrea să-şi „exprime opinia faţă de Coran”. „Voi rupe Coranul şi-i voi da foc”, scrie el.

Decizia de a permite organizarea unui astfel de protest poate periclita șansele Suediei de a adera la NATO, din cauza obiecțiilor formulate de Turcia, stat cu populație preponderent musulmană. Oficialii NATO sunt într-o cursă contracronometru pentru a atinge obiectivul accederii Suediei în Alianță până la data de 11 iulie, dată a următorului summit de la Vilnius.

Membrii NATO se tem că ratarea acestui obiectiv în vară va reflecta lipsa de coeziune la nivelul Alianței, semnalând adversarilor fragilitatea acesteia. Turcia – un membru NATO important din punct de vedere strategic, datorită poziției sale geografice atât în Orientul Mijlociu, cât și în Europa, și a doua putere militară a alianței – s-a dovedit a fi cel mai mare obstacol în calea aderării Suediei la NATO.

La începutul acestui an, relațiile turco-suedeze au fost afectate puternic în urma unui miting organizat în fața Ambasadei Turciei din Stockholm, în timpul căruia un politician care se opune imigrației a dat foc unui exemplar al Coranului. Incidentul a înfuriat Turcia, iar la Ankara, protestatarii au dat foc steagului suedez în fața ambasadei suedeze drept răspuns.

La acel moment, ministrul turc de Externe ar fi acuzat guvernul suedez că este co-autor al manifestației, spunând că „a luat parte la această infracțiune, întrucât a permis ca acest act josnic” să aibă loc, potrivit Anadolu.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 16:06
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
02 Nov. 2026, 16:06 // Slider //  Realitatea.md

Un avion de pasageri Wizz Air care zbura din Marea Britanie spre Bulgaria a fost nevoit să aterizeze de urgență în urma unei amenințări cu bombă, scrie Antena3.ro. Un avion de vânătoare Gripen al Ungariei a fost mobilizat pentru a escorta aeronava, care a fost redirecționată de urgență către aeroportul din Budapesta.

Ministrul ungar al apărării, Romulusz Ruszin-Szendi, a declarat că avionul a fost „nevoit să își întrerupă zborul”.

„Militarii noștri au demonstrat încă o dată că pot interveni imediat atunci când este necesar și că sunt capabili să garanteze securitatea spațiului aerian al Ungariei”, a declarat Romulusz Ruszin-Szendi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Aeronava Airbus A321neo a decolat în această dimineață, la ora 08:30, de pe aeroportul Luton din Londra, cu destinația Sofia. Avionul și-a schimbat direcția deasupra Bosniei-Herțegovina, după ce echipajul a solicitat permisiunea de a ateriza pe Aeroportul Internațional Ferenc Liszt din Budapesta.

Pompierii, polițiștii și echipele antitero au fost mobilizate la aeroport pentru aterizarea aeronavei. Totodată, autoritățile fac în prezent verificări de securitate asupra avionului și pasagerilor.

Ruszin-Szendi a adăugat că poliția desfășoară verificări suplimentare după aterizare. Un purtător de cuvânt al companiei aeriene a confirmat pentru publicație că avionul a aterizat în siguranță.