Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Summit G7 la București! Care va fi tema discuțiilor

24 Nov. 2022, 22:00
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
24 Nov. 2022, 22:00 // În Lume //  Ursu Ana

Miniştrii de Externe din Grupul celor Şapte (G7) vor discuta săptămâna viitoare, în cadrul unei reuniuni la Bucureşti, modalităţi de a susţine în continuare Ucraina în asigurarea aprovizionării sale cu energie, a scris joi pe Twitter ministrul german de externe Annalena Baerbock, relatează Reuters, scrie agerpres.ro.

„Atacurile Rusiei asupra infrastructurii civile sunt o crimă intolerabilă, inumană. (Preşedintele rus Vladimir) Putin poate arunca populaţia Ucrainei în frig şi întuneric cu rachetele lui. El nu va distruge niciodată dorinţa lor de libertate şi sprijinul nostru”, a adăugat ministrul german.

O reuniune a miniştrilor de externe din NATO urmează să aibă loc la Bucureşti marţi şi miercuri. Reuniunea miniştrilor de externe din G7 care a avut loc în Germania la începutul acestei luni, la iniţiativa ministrului Baerbock, s-a concentrat asupra modului de a sprijini Ucraina în iarnă în faţa atacurilor ruseşti asupra infrastructurii energetice a ţării.

Oraşe ucrainene au fost cufundate în întuneric săptămâna aceasta după atacuri cu rachete ruseşti, ceea ce a cauzat una dintre cele mai grave pene de curent la nivel naţional.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
24 Oct. 2026, 17:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
24 Oct. 2026, 17:54 // Slider //  Vlada Ciorici

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, a calificat drept „antirusă” decizia Chișinăului de a declara persona non grata un angajat al ambasadei ruse în Republica Moldova, după prăbușirea unei drone în raionul Telenești. Potrivit acesteia, Moscova va răspunde măsurii anunțate de autoritățile moldovenești, transmite newsmaker.md

„Această decizie a autorităților moldovenești face parte din cursul distructiv antirus al Chișinăului, îndreptat spre distrugerea completă a relațiilor ruso-moldovenești, vechi de secole, și ruperea legăturilor dintre popoarele celor două țări. În ultimii ani, au avut loc mai multe expulzări ale diplomaților ruși din Republica Moldova, sub pretexte inventate sau fără niciun motiv. Scopul real al acestor acțiuni este de a îngreuna la maximum activitatea Ambasadei Rusiei la Chișinău”, a declarat Maria Zaharova, într-un comunicat emis pe 24 octombrie.

Reprezentanta Ministerului rus de Externe a menționat că Moscova va da „un răspuns ferm și adecvat” la măsura Chișinăului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un colaborator al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău va fi declarat persona non grata. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, după ce o dronă încărcată cu explozibil a căzut în satul Chiștelnița, raionul Telenești.

Amintim că drona căzută în raionul Telenești a fost găsită de un localnic care a alertat imediat Poliția. La fața locului se află polițiștii, care au încercuit perimetrul și asigură securitatea localnicilor. Totodată, spre locul incidentului se deplasează specialiștii Secției tehnico-explozive a Poliției, care vor examina obiectul și vor stabili toate circumstanțele.