Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

Sunt periculoase tuburile de perfuzii de la gunoiștea din Porumbeni? Explicațiile ANSP

21 Iul. 2026, 15:53
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
21 Iul. 2026, 15:53 // Societate //  Vlada Ciorici

Gunoiștea neautorizată de la Porumbeni a stârnit numeroase discuții, în special despre deșeurile medicale găsite pe teritoriul acesteia. Realitatea.md a solicitat o reacție de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) privind gradul de infecție al tuburilor de perfuzii descoperite acolo. Reprezentanții instituției au precizat că tuburile de perfuzii găsite la Porumbeni nu prezintă risc biologic.

Potrivit instituției, aceste tuburi sunt încadrate în categoria deșeurilor medicale nepericuloase și sunt asimilate deșeurilor menajere. ANSP explică faptul că pericolul biologic este asociat prezenței agenților patogeni, precum virusuri, bacterii sau fungi, iar tuburile fabricate din materiale sterile și netoxice nu constituie o sursă activă de contaminare, dacă nu au fost expuse la produse biologice.

Conform Hotărârii Guvernului nr. 99/2018 pentru aprobarea Listei deșeurilor, acestea pot fi clasificate de instituțiile medico-sanitare la codurile corespunzătoare deșeurilor din mase plastice și se colectează în saci de plastic obișnuiți, potrivit planului intern de gestionare a deșeurilor.

ANSP menționează totuși o condiție esențială: dacă există suspiciuni de contaminare, de exemplu, urme vizibile de sânge sau reziduuri de fluide biologice în interiorul tuburilor, acestea trebuie gestionate ca deșeuri medicale infecțioase, eliminate în saci sau recipiente galbene, marcate cu simbolul internațional „Pericol biologic”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Reportaj despre catastrofa de Porumbeni, realizat de Realitatea.md.

Amintim că o gunoiște din satul Porumbeni, raionul Criuleni, ascunde zeci de cărți de identitate românești, mii de tuburi pentru perfuzii și cantități mari de deșeuri din plastic și materiale medicale.

Gunoiștea de la Porumbeni, sub lupa Inspectoratului pentru Protecția Mediului

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 20:21
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
11 Nov. 2026, 20:21 // Slider //  Ana Panaguța

Ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Aleksandr Darciev, a murit miercuri, 11 noiembrie 2026, la vârsta de 66 de ani. Decesul diplomatului a fost confirmat de Ministerul rus de Externe, care nu a oferit informații despre cauza morții. Darciev preluase conducerea ambasadei de la Washington în martie 2025, într-o perioadă marcată de tensiuni între Moscova și Washington, relatează Digi24.

Ministerul rus de Externe a anunțat miercuri moartea neașteptată a ambasadorului Aleksandr Darciev, unul dintre diplomații cu experiență ai Moscovei în relațiile cu Statele Unite.

Într-un comunicat oficial, ministerul și-a exprimat regretul pentru dispariția diplomatului, pe care l-a descris drept un specialist de prim rang și un expert în problemele americane.

Autoritățile ruse l-au caracterizat, de asemenea, drept un diplomat remarcabil, un conducător experimentat și un mentor apreciat de colegii săi.

Ministerul rus de Externe nu a precizat unde s-a produs decesul și nici împrejurările în care diplomatul și-a pierdut viața.

De asemenea, autoritățile nu au oferit informații despre eventuale probleme de sănătate sau despre existența unei investigații privind circumstanțele morții.

Până la momentul publicării informației, cauza decesului rămânea necunoscută.

Anunțul survine la mai puțin de doi ani după numirea lui Darciev la conducerea misiunii diplomatice ruse din Statele Unite.

Decesul vine într-un moment important pentru relațiile dintre Rusia și SUA Moartea ambasadorului rus survine într-o perioadă în care Moscova și Washingtonul sunt implicate în discuții privind războiul din Ucraina și perspectivele unei soluții diplomatice.

Potrivit publicației germane t-online, negocierile mediate de Statele Unite între reprezentanții Rusiei și Ucrainei au continuat miercuri la Abu Dhabi.

În același timp, emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner urmau să se deplaseze joi, 12 noiembrie, la Moscova, pentru discuții cu președintele Vladimir Putin. Dialogul vizează inclusiv posibilitatea implicării statelor europene în viitoarele negocieri de pace.

Darciev conducea misiunea diplomatică rusă la Washington într-un moment în care contactele dintre cele două capitale aveau o importanță deosebită pentru gestionarea conflictului din Ucraina.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!