Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

„Suntem prea săraci pentru a înțelege și a ne asuma costurile pentru miniștri buni”. Reacții după plecarea lui Spatari

10 Ian. 2023, 08:34
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
10 Ian. 2023, 08:34 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Demisia lui Marcel Spatari din funcția de ministru al Muncii și Protecției Sociale a stârnit mai multe reacții. În opinia politologului Anatol Țăranu, invitat în cadrul emisiunii „Новая неделя” plecarea unui astfel de specialist din Guvern nu e un semn bun. Președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, a subliniat că Spatari a dat un mare exemplu celorlalți actuali și viitori miniștri, a știut să nu facă magie, dar lucruri simple și importante, informează tv8.md.

Expertul economic Veaceslav Ioniță a concluzionat că Republica Moldova „nu-și permite luxul de a avea miniștri buni”, iar ex-deputatul Alexandru Slusari a spus că regretă plecarea lui Marcel Spatari. Pe de altă parte, ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, a menționat că ar fi mai bine să-i mulțumim fostului ministru decât să-l regretăm.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Politologul a mai remarcat că sistemul construit de ministru a făcut față crizei și a supraviețuit, în ciuda unor critici.

„Cât e de simplu să fii apreciat. Marcel Spatari este unul din cei doi miniștri a căror activitate a fost lăudată de Platforma DA. A știut să comunice cu modestie, să coopereze, să asculte sfaturi, să nu facă magie, dar lucruri simple și extrem de importante într-o situație de criză și cu un portofoliu complicat. Dincolo de speculațiile din jurul demisiei acestuia, îi înțeleg perfect situația, îi urez tot binele din lume și un mare mulțumesc pentru exemplul pe care l-a dat celorlalți actuali și viitori miniștri de a fi om de stat. Sper ca noul ministru să nu dezamăgească, mai ales acum, când de domeniul social depinde soarta multor oameni”, a scris Dinu Plîngău, pe Facebook.

Alexandru Slusari i-a urat succes lui Spatari, precizând că „a muncit și a plecat decent”.

„A fost un ministru-tehnocrat, care a activat transparent și eficient. A muncit și a plecat decent. A dat un exemplu frumos altor demnitari, în special unor miniștri, care cu toate rădăcinile, s-au agățat de fotolii”, a menționat ex-deputatul.

„Suntem prea săraci pentru a înțelege și a ne asuma costurile pentru miniștri buni. Preferăm să „economisim”. În rezultat, avem incompetență, corupție, iar în final, sărăcie și depopularea țării. Da știu, există cuvinte frumoase, uneori și mici licăriri de miniștri buni. Pe termen scurt, da. Dar în final, rezultatul este unul și același: Moldova nu-și poate permite luxul de a avea miniștri buni. Asta e realitatea”, a scris Ioniță.

Dumitru Alaiba a subliniat că „țara pierde un om de valoare pentru o perioadă”, dar familia e la fel de importantă.

„Cel mai mare coșmar al meu este să trebuiască să aleg dintre munca pe care o iubesc și familie. Marcel Spatari a depus un efort enorm să o facă de la distanță, atâta timp cât asta a fost posibil. Haideți mai bine să-i mulțumim pentru slujbă în loc să-l regretăm. El nu dispare nicăieri și nici nu știi cum se așează circumstanțele pe viitor. Țara ratează un om de valoare cu putere de decizie, pentru o perioadă. Dar familia își recâștigă soțul și tatăl. Și asta e la fel de important”, a punctat Alaiba.

Deputatul PAS, Radu Marian, a scris că Marcel Spatari va rămâne în continuare „alături de echipa noastră, așa cum a confirmat și el. Însă el va ajuta Republica Moldova de la distanță, de la București, unde se află familia sa”.

„Oricât de importantă e munca unui om, familia rămâne pe primul loc. Sper că mai multă lume a înțeles sacrificiile pe care le fac unii demnitari și impactul activității acestora asupra familiilor lor. Sunt sigur că noul ministru Alexei Buzu se va ridica la înălțimea așteptărilor vechiului ministru. Alex, îți urăm mult succes și te vom susține necondiționat din Parlament”, a adăugat Marian.

Marcel Spatari a demisionat din funcția de ministru al Muncii și Protecției Sociale. Anunțul a fost făcut luni, 9 decembrie, de premierul Natalia Gavrilița, în cadrul unei conferințe de presă. Prim-ministra i-a mulțumit lui Marcel Spatari pentru efortul depus timp de un an și jumătate la Guvern.

La rândul său, Spatari a menționat că pleacă din funcție din motive personale. Familia acestuia se află în România de mai bine de un an, unde ar urma să se reîntoarcă și el.

„Plecarea mea din funcție este o decizie strict personală, dar asumată și pregătită, coordonată cu colegii din Guvern și Minister. Mă bucur că am putut contribui la consolidarea echipei Ministerului”, a declarat Marcel Spatari, în cadrul conferinței.

Fotoliul de ministru al Muncii și Protecției Sociale va fi preluat de Alexei Buzu, care potrivit prim-ministrei, „a fost consultant la mai multe organizații internaționale de dezvoltare, a condus echipe mari și sunt sigură că va putea oferi continuitate reformelor începute de echipă”.

„Îmi asum acest mandat pentru o Moldovă mai egală, mai incluzivă, pentru a oferi programe eficiente tinerilor și persoanelor cu dizabilități”, a subliniat noul ministru al Muncii, care a promis inclusiv egalitate între femei și bărbați.

Alexei Buzu este licențiat în economie și are studii avansate în domeniul managementului organizațiilor nonprofit și cel al managementului strategic. Este director la Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare și președintele ONG-ului Geronimo, care elaborează și implementează proiecte de dezvoltare comunitară.

Mai este cunoscut drept un militant pentru drepturile femeilor și deține premiul YouthActionNet. Marcel Spatari este al cincilea ministru care pleacă din Guvernul Gavrilița.

Șirul demisiilor a început cu vicepremierul pentru Reintegrare, Vladislav Kulminski, care a fost înlocuit de Oleg Serebrian. A urmat ministrul Agriculturii, Viorel Gherciu, succedat de Vladimir Bolea, ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu, a cărei fotoliu l-a ocupat Iordanca-Rodica Iordanov, iar a patra demisie a fost a ministrului Economiei, Sergiu Gaibu, înlocuit de Dumitru Alaiba.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!