Mai mulți susținători ai partidului „Renaștere” se adună joi în fața Legislativului. În timp ce parlamentarii au prima ședință plenară după vacanță, protestatarii cer anticipate.
Pe rețelele de socializare au apărut mai multe secvențe video și informații precum că Poliția oprește vehiculele care transportă manifestanți și le verifică. Totodată, oamenii legii au informat oficial că președinta unei organizații teritoriale a unui partid de la nordul Moldovei, care venea împreună au alte trei persoane la eveniment, a fost traumatizată și internată la spital după un accident produs în raionul Drochia.
Între timp, oamenii care au ajuns în fața Parlamentului au adus mai multe baloane pe care scrie „anticipate”. De asemenea, aceștia țin în mâini pancarte cu mesaje contra guvernării. „Moldova are nevoie de medicină și educație, nu armament”, „Maia, sorry, nu ești a noastră love story”, „țara are pace și progres” sunt câteva dintre mesajele inscripționate pe ele.
Protestatarii scandează pe ambele părți ale carosabilului. „Jos dictatura”, „Jos PAS”, „Demisie”, „Jos Maia Sandu”, „Moldova” și „Vrem anticipate” sunt unele dintre frazele scandate de către aceștia.
