Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

„Sute de mii de accesări simultane”. Ministrul Spătari reacționează după căderea platformei compensatii.gov.md

12 Oct. 2022, 14:58
 // Categoria: Societate // Autor:  Victoria Laur
12 Oct. 2022, 14:58 // Societate //  Victoria Laur

Ministrul Protecției Sociale, Marcel Spătari, confirmă căderea platformei compensatii.gov.md. Conform lui, se întâmplă după ce au parvenit sute de mii de accesări simultane.

Oficialul punctează că echipele tehnice intervin pentru a soluționa problema. Spătari avertizează că vor mai exista anumite dificultăți în primele zile de funcționare a sistemului, însă cetățenii au o dispoziție o lună pentru a depune solicitările de rigoare, astfel încât fiecare să reușească să se înregistreze.

„Sute de mii de accesări simultane ale platformei compensatii.gov.md au cauzat întârzieri la trimiterea codurilor sms pentru validarea înregistrării. Echipele tehnice lucrează la alocarea capacităților suplimentare. Avem la dispoziție mai mult de o lună pentru a înregistra toate familiile. În primele zile, din cauza numărului extrem de mare de solicitări, sunt posibile perioade de suspendare a accesului pe platformă din motive de capacitate și de securitate”, declară Spătari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Compensatii.gov.md a căzut la aproximativ jumătate de zi după lansarea oficială. Deși despre punerea în funcțiune a platformei s-a anunțat public la 10:00, însă la acea oră existau deja circa 3000 de cereri depuse.

Realitatea Live

15 Nov. 2026, 09:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
15 Nov. 2026, 09:52 // Slider //  Ana Panaguța
Peste 2.800 de alegători din UTA Găgăuzia au votat până la ora 09:00, ceea ce reprezintă 2,20% din numărul total al alegătorilor. Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), procesul de votare se desfășoară fără incidente.

Astăzi, 15 noiembrie, în regiune au loc două scrutine: alegerile pentru funcția de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei și cele pentru funcția de Guvernator (Bașcan).

Pentru cele 35 de mandate de deputat candidează 132 de persoane, iar pentru funcția de Bașcan sunt înregistrați opt candidați.

În total, au fost deschise 67 de secții de votare, care vor activa până la ora 21:00. La urne sunt așteptați peste 129.000 de alegători.

Persoanele care nu se pot deplasa la secția de votare din motive de sănătate sau din alte motive temeinice pot solicita votarea la locul aflării. Cererile pot fi depuse până la ora 14:00 și trebuie să fie însoțite de un certificat medical.

Pentru a facilita participarea la alegeri, centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești activează astăzi până la ora 21:00. Cetățenii pot obține gratuit cărți de identitate provizorii sau pot ridica actele deja confecționate.

CEC reamintește că agitația electorală este interzisă în ziua scrutinului. Totodată, poliția asigură ordinea publică și monitorizează respectarea legislației electorale.

Pentru informații despre procedura de votare și adresele secțiilor, alegătorii pot apela Centrul de apel la numărul 022 880 101, disponibil până la ora 21:00.