Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Sute de mii de peşti morţi au invadat un port turistic din Grecia. Cum s-a ajuns la această situație

29 Aug. 2024, 07:59
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
29 Aug. 2024, 07:59 // În Lume //  Redacția Realitatea

Autorităţile din Grecia au început să colecteze sute de mii de peşti morţi care s-au revărsat săptămâna aceasta într-un port turistic din oraşul Volos (centru) după ce au fost dislocaţi din habitatele lor de apă dulce în timpul inundaţiilor de anul trecut.

Cadavrele lor plutitoare au acoperit apele portului într-o pătură argintie, iar mirosul fetid a alarmat rezidenţii şi autorităţile locale, care s-au grăbit să le colecteze înainte să ajungă la restaurantele şi hotelurile din apropiere.

„Se întinde pe kilometri”, a declarat pentru Reuters Stelios Limnios, membru al consiliului municipal. „Nu e doar de-a lungul coastei, ci şi în centrul golfului Pagasetic”, a spus el, referindu-se la zona din largul oraşului Volos, a cărui coastă este presărată cu locuinţe de vacanţă.

Traulerele colectau peştii cu ajutorul plaselor de pescuit şi îi aruncau apoi în remorcile camioanelor. Peste 40 de tone de peşti au fost colectate în ultimele 24 de ore, au spus autorităţile elene.

Primarul din Volos, Achilleas Beos, a spus că mirosul este insuportabil. Cu prilejul unei conferinţe de presă care a avut loc, el a învinuit Guvernul de la Atena că nu rezolvă problema înainte ca mirosul să ajungă în oraş. El a mai spus că peştii intraţi în putrefacţie ar putea provoca un dezastru de mediu pentru alte specii din zonă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit experţilor, problema e cauzată de inundaţiile istorice produse anul trecut şi care au afectat câmpia Thessaly, aflată mai la nord, precum şi râuri şi lacuri. Nu a fost instalată o plasă la gura de vărsare a râului către Volos, au spus ei. Când peştii au ajuns în mare, apa sărată i-a ucis.

„Nu au făcut ceea ce era evident, să instaleze o plasă de protecţie”, a spus primarul Beos, referindu-se la serviciile guvernamentale.

Ministerul Mediului nu a răspuns unei solicitări transmise de Reuters pentru a face declaraţii pe această temă. Procurorii locali au dispus o investigaţie.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!