Curs valutar
  • EUR
    20.1512
    -0.2079%
  • USD
    17.7575
    0.0124%
  • RUB
    0.2108
    0.2372%
  • RON
    3.8174
    -0.2069%
  • UAH
    0.3958
    0.0253%

Toate știrile

30 septembrie 2026

Țânțarul asiatic care rezistă la frig se extinde în Europa: Ce boli ar putea transmite

04 Sept. 2026, 13:16
 // Categoria: În Lume // Autor:  Daniela Baranovschi
04 Sept. 2026, 13:16 // În Lume //  Daniela Baranovschi

Un țânțar originar din Asia de Est se extinde treptat în Italia și în alte țări europene. Insecta atrage atenția specialiștilor ca urmare a rezistenței sale neobișnuite la temperaturi scăzute. Aedes koreicus, cunoscut drept „țânțarul coreean”, a fost identificat pentru prima dată în Italia în 2011 și continuă să își extindă arealul, în special în nordul țării.

Spre deosebire de multe alte specii de țânțari, acesta poate supraviețui în zone cu temperaturi mai scăzute și la altitudini unde condițiile sunt mai puțin favorabile. Din acest motiv, specialiștii urmăresc cu atenție răspândirea sa, potrivit Il Messaggero, transmite Mediafax.

A apărut în Italia în 2011

Țânțarul coreean a fost observat pentru prima dată în provincia Belluno, în nordul Italiei, în 2011. Descoperirea a fost considerată neobișnuită deoarece insecta a fost identificată într-o zonă aflată la altitudine și cu un climat mai rece decât cel preferat, în general, de țânțari.

De atunci, numărul raportărilor privind prezența Aedes koreicus în nordul Italiei a crescut.

Specia este originară din insula vulcanică Jeju din Coreea de Sud și este întâlnită în mod natural în Japonia, nordul Chinei și în anumite regiuni din Rusia.

Ouăle pot rezista la temperaturi scăzute

Unul dintre motivele pentru care țânțarul coreean reușește să se adapteze unor regiuni cu ierni reci este rezistența ouălor sale. Femelele depun ouă care pot suporta condiții de mediu dificile și temperaturi extreme. Acestea pot rămâne inactive până când condițiile devin favorabile pentru eclozare.

La fel ca în cazul altor specii de Aedes, apa stătută reprezintă un factor important pentru reproducere. Recipientele lăsate în exterior, precum gălețile, farfuriile de sub ghivece sau alte obiecte în care se acumulează apă, pot deveni locuri potrivite pentru depunerea ouălor.

Ce boli poate transmite țânțarul coreean

Prezența acestei specii ridică și problema riscului de transmitere a unor virusuri. Potrivit unui studiu recent publicat în revista științifică Acta Tropica, Aedes koreicus poate fi capabil, în anumite condiții, să transmită agenți patogeni care provoacă boli precum dengue, chikungunya, Zika și Sindbis.

Capacitatea de a transmite un virus în condiții experimentale nu înseamnă însă că țânțarul provoacă în mod curent aceste boli în populația umană.

Până în prezent, nu au fost raportate focare de dengue, chikungunya, Zika sau Sindbis în Europa atribuite acestei specii.

De ce este urmărită răspândirea sa

Principala preocupare a specialiștilor este capacitatea țânțarului de a se adapta unor regiuni în care alte specii de țânțari au dificultăți în a supraviețui. Rezistența ouălor și toleranța la frig îi permit să se mențină în zone cu ierni mai reci.

Extinderea treptată a Aedes koreicus în Italia este, astfel, monitorizată de autorități și cercetători, mai ales în contextul schimbărilor climatice și al circulației tot mai intense a oamenilor și mărfurilor între continente.

În ce țări europene a fost depistat

Aedes koreicus este o specie nativă din Asia de Est (China, Coreea, Japonia și estul Rusiei). Prima apariție în Europa a fost în Belgia, în anul 2008.

Ulterior, prezența sa a fost confirmată în numeroase alte țări europene, printre care Italia (din 2011), Elveția și Slovenia (din 2013), Germania (din 2015), Ungaria (din 2016), Austria (din 2018), Cehia (din 2021) și Slovacia (din 2024).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
30 Sept. 2026, 14:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
30 Sept. 2026, 14:42 // Slider //  Daniela Baranovschi

„Locul Republicii Moldova este alături de noi în Uniunea Europeană”, a declarat miercuri premierul desemnat al României, Siegfried Mureșan, de la tribuna Parlamentului, în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, în care este dezbătut programul de guvernare și este supusă votului lista noului Cabinet.

Mureșan a spus că România va susține Republica Moldova în procesul de reformare și de integrare europeană.

 

 

„Vom fi principalul susținător al Republicii Moldova pe acest drum. Pentru reforme în Republica Moldova, pentru dezvoltarea Republicii Moldova și pentru integrarea cât mai rapidă a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, vreau ca Republica Moldova să devină cât mai curând stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene”, a declarat premierul desemnat miercuri, 30 septembrie.

 

El a mai spus că a lucrat timp de 12 ani în Parlamentul European pentru parcursul european al Republicii Moldova și că își propune să continue acest efort din funcția de prim-ministru al României.

 

„Am lucrat pentru asta 12 ani în Parlamentul European și voi lucra împreună cu dumneavoastră pentru asta în anii următori”, a afirmat Mureșan.

 

În discursul său din Parlament, premierul desemnat a vorbit și despre securitatea României, despre relația cu Statele Unite și despre sprijinul pentru Ucraina.

 

„Securitatea noastră a României depinde și de puterea alianțelor pe care le construim. Și de aceea vreau o Românie puternică în Uniunea Europeană și în NATO”, a spus Siegfried Mureșan.

 

Acesta a declarat că România va continua să sprijine Ucraina și că acest lucru contribuie la securitatea țării.

 

„Ucrainenii luptă astăzi împotriva unei Rusii care amenință întreaga noastră regiune. Cu cât Ucraina este mai capabilă să se apere și cu cât ține agresorul rus mai departe de frontiera noastră, cu atât noi aici, în România, suntem mai siguri”, a declarat Mureșan.

 

Siegfried Mureșan a fost desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de prim-ministru la data de 17 septembrie. El este susținut pentru formarea Guvernului de PNL, USR și UDMR.

De asemenea, europarlamentarulare un rol direct în relațiile dintre Parlamentul European și Republica Moldova. El este președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova și co-președinte al Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

Comitetul reunește eurodeputați și parlamentari de la Chișinău și urmărește evoluțiile legate de relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, inclusiv în ceea ce privește reformele și parcursul european al țării.

Totodată, Mureșan este co-raportor al Parlamentului European pentru Mecanismul de Reformă și Creștere destinat Republicii Moldova, prin care UE oferă sprijin financiar pentru reforme și dezvoltarea economică a țării.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre