Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Tarifele pentru apă și canalizare ar putea crește la Căușeni și Briceni

19 Oct. 2026, 15:09
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
19 Oct. 2026, 15:09 // Societate //  Valentina Buza

Tarifele pentru apă și canalizare la Căușeni și Briceni ar putea crește. Potrivit solicitărilor depuse la ANRE, la Căușeni cele două servicii s-ar scumpi împreună cu aproximativ 2,2%, iar la Briceni sunt propuse majorări mult mai mari pentru consumatorii casnici, în timp ce tarifele pentru consumatorii noncasnici ar rămâne neschimbate.

Bani.md scrie că la Căușeni, tariful pentru apa potabilă ar crește de la 27,24 lei la 28,37 lei pentru un metru cub. Diferența este de 1,13 lei, echivalentul unei majorări de aproximativ 4,1%. Pentru canalizare și epurarea apelor uzate, tariful propus este de 28,07 lei pentru un metru cub, cu 10 bani sau circa 0,4% peste cel actual.

„Apă-Canal Căușeni” a cerut tarife mai mari: 28,48 lei pentru apă și 36,37 lei pentru canalizare. În urma examinării solicitării, ANRE a redus cheltuielile acceptate pentru calcularea tarifelor de la aproximativ 18,1 milioane la 14,43 milioane de lei. Diferențele vizează în special amortizarea bunurilor, energia electrică și cheltuielile de personal. În calcul sunt incluse și devieri tarifare de circa 2,02 milioane de lei din perioadele precedente, care urmează să fie recuperate prin tarif.

La Briceni, proiectul prevede tarife diferențiate pentru populație și consumatorii noncasnici. Pentru consumatorii casnici, alimentarea cu apă ar urma să coste 22,42 lei pentru un metru cub, față de 15,50 lei în prezent. Majorarea ar fi de 6,92 lei, adică aproximativ 44,6%. Canalizarea și epurarea apelor uzate s-ar scumpi pentru populație de la 21 de lei la 32,66 lei pentru un metru cub. Diferența este de 11,66 lei, echivalentul unei creșteri de circa 55,5%.

Pentru consumatorii noncasnici din Briceni, proiectul păstrează tarifele actuale: 50,34 lei pentru un metru cub de apă tehnologică și 46,94 lei pentru canalizare și epurarea apelor uzate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:05 // Slider //  Realitatea.md

Republica Moldova a fost vulnerabilă la șantaj energetic din cauza dependenței de un număr limitat de surse și rute de aprovizionare, iar lipsa investițiilor în interconexiuni a costat scump țara. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu, la evenimentul de lansare a liniei electrice aeriene Vulcănești–Chișinău.

Șefa statului a afirmat că, în primii 30 de ani de independență, Republica Moldova a investit prea puțin în infrastructura energetică, iar Moscova a folosit în repetate rânduri dependența energetică drept instrument de presiune.

„De fiecare dată când Moldova îndrăznea să aleagă altceva decât își dorea Moscova, eram amenințați că vom rămâne fără lumină și căldură. Și au fost perioade în care am fost deconectați de la energie. Ultima dată s-a întâmplat în toamna anului 2021”, a declarat Maia Sandu.

Președinta a amintit că despre necesitatea unei linii electrice care să conecteze direct Republica Moldova la piața românească se discută de mai bine de un deceniu. Primele demersuri au început în 2013, iar în septembrie 2019, Guvernul pe care îl conducea a aprobat acordul de finanțare cu Banca Mondială, în valoare de 61 de milioane de euro.

 

Inițial, proiectul urma să fie finalizat în august 2024, însă termenul a fost prelungit, inclusiv din cauza războiului declanșat de Rusia în Ucraina, care a afectat disponibilitatea și livrarea echipamentelor.

Construcția liniei electrice a fost încheiată în noiembrie 2025, după care au urmat testele tehnice, verificările de siguranță și procedurile de recepție. Stația de la Vulcănești a fost finalizată în iunie 2026, iar stația Chișinău a început testările cu câteva săptămâni în urmă. Maia Sandu a precizat că linia electrică de 400 kV, cu o lungime de aproximativ 158 de kilometri, împreună cu cele două stații modernizate, reprezintă una dintre cele mai importante investiții în infrastructura energetică a țării.

În discursul său, șefa statului a făcut o paralelă cu gazoductul Iași–Ungheni–Chișinău, care a oferit Republicii Moldova o alternativă de aprovizionare cu gaze naturale în timpul crizei energetice. Potrivit Maiei Sandu, independența energetică înseamnă capacitatea Republicii Moldova de a decide singură de unde cumpără energia, fără a fi vulnerabilă la presiuni și șantaj.

Alte două linii electrice, în plan

Președinta a anunțat că următoarele proiecte importante pentru consolidarea securității energetice sunt liniile electrice Bălți–Suceava și Strășeni–Gutinaș.

Linia Bălți–Suceava are o valoare estimată de aproximativ 77 de milioane de euro și va fi finanțată de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții, precum și printr-un grant de 15 milioane de euro oferit de Uniunea Europeană.

Proiectul Strășeni–Gutinaș va fi realizat cu sprijinul Statelor Unite ale Americii, care au aprobat un grant pentru construcția liniei.

Linia electrică de înaltă tensiune Vulcănești-Chișinău, cu o lungime de 158 de kilometri, a fost inaugurată în prezența președintei Maia Sandu, a comisarei europene pentru extindere, Marta Kos, și a reprezentanților Băncii Mondiale. Noua rețea de transport de 400 kV va permite diversificarea rutelor de aprovizionare cu energie electrică și consolidarea conexiunilor cu România și piața europeană.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!