Belgia este țara europeană în care proprietarii de locuințe plătesc unele dintre cele mai mari taxe, în timp ce Cipru și Malta se numără printre cele mai avantajoase state din acest punct de vedere. Diferențele sunt semnificative și se regăsesc la aproape fiecare etapă – de la cumpărarea unei locuințe până la închirierea sau vânzarea ei, relatează Euronews.

Potrivit unei analize bazate pe datele Global Property Guide, proprietarii din Europa pot fi obligați să achite până la patru tipuri de taxe: taxa la cumpărare, impozitul anual pe proprietate, taxa pe veniturile din chirii și impozitul pe câștigul obținut la vânzarea locuinței.

Belgia apare constant în fruntea clasamentelor privind nivelul taxării. La achiziția unei locuințe, cumpărătorii pot plăti o taxă de până la 12,5% din valoarea proprietății, una dintre cele mai ridicate din Europa. În schimb, în Estonia și Cehia nu există o astfel de taxă, iar în Lituania costul este de aproximativ 0,4% din prețul locuinței.

Diferențe există și în cazul impozitării veniturilor din chirii. Pentru o chirie lunară de 1.500 de euro, Danemarca reține peste 42% din venit, urmată de Țările de Jos și Finlanda. La polul opus se află Cipru, unde taxa pornește de la 0%, și Luxemburg, unde aceasta este de doar 2,94%.

În cazul proprietăților care generează venituri mari din chirii, Belgia revine pe primul loc, cu un nivel de taxare de peste 47%, înaintea Danemarcei, Germaniei și Greciei.

Și impozitul anual pe proprietate diferă considerabil de la un stat la altul. Deși în unele localități din Spania cota poate ajunge până la 4,8%, aceasta se aplică valorii cadastrale, care este, de regulă, mult mai mică decât valoarea de piață. În Marea Britanie, proprietarii unei locuințe evaluate la aproximativ 300.000 de euro plătesc, în mod obișnuit, între 2.000 și 3.200 de euro anual. În schimb, Cipru și Malta nu percep deloc un impozit anual pe proprietate.

Diferențe majore apar și la vânzarea unei locuințe. Danemarca taxează câștigurile de capital cu până la 52%, în timp ce Germania scutește complet de acest impozit proprietățile deținute mai mult de zece ani. În Malta nu se taxează profitul obținut din vânzare, ci se aplică o taxă fixă asupra prețului tranzacției.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.

„Vulcanismul pe Marte a început în urmă cu 4,5 miliarde de ani și se observă, prin datarea lavei, că rata de erupție a scăzut mult de 2 miliarde de ani încoace, deși cele mai recente erupții au o vechime de câteva zeci de milioane de ani”, a explicat Daniel Mege de la Centrul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei Poloneze de Științe, cercetător la Universitatea Berna din Elveția și autorul principal al unui studiu publicat joi în revista Sciences Advances. Ar fi oare Marte, așadar, pe cale „să adoarmă” din punct de vedere vulcanic?

Pentru a afla mai multe informații, o echipă internațională, condusă de Alexander Trokhimovskiy de la Institutul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei de Științe din Rusia, a contribuit la apropierea ‘observațiilor geologice de observațiile atmosferice’, a subliniat Daniel Mege, scrie Agerpres.

Clorură de hidrogen

Pentru a răspunde acestor întrebări, oamenii ar trebui să călătorească pe Marte și să se apropie de Alba Mons. Pe suprafața din jurul acestui vulcan gigantic, al cărui crater are o circumferință de 1.600 de kilometri, au fost reperate fisuri ce datează din urmă cu 1 milion de ani – un interval infim prin prisma timpului geologic.

În același timp, la doi kilometri deasupra acestor fisuri, în atmosfera marțiană, sonda spațială Trace Gas Orbiter (TGO) din misiunea ExoMars a Agenției Spațiale Europene (ESA) a măsurat concentrația clorurii de hidrogen, un gaz de origine vulcanică.

În atmosfera marțiană, prezența acestui gaz variază în funcție de anotimp: concentrația atinge nivelul maxim în timpul iernii din emisfera nordică, apoi dispare aproape complet în timpul verii – un fenomen cauzat, cel mai probabil, de ciclurile prafului și ale apei de pe „Planeta Roșie”.

Însă oamenii de știință au detectat o excepție de la acest tipar: concentrații mari de clorură de hidrogen au fost măsurate și la începutul verii, deasupra unor fisuri vulcanice de pe pantele vulcanului Alba Mons.

„Colegii noștri care se ocupă de studierea atmosferei nu reușeau să explice această concentrație prin modelele chimice”, a dezvăluit Daniel Mege.

Acest specialist în geologie și planetologie s-a folosit atunci de „intuiția sa de geolog”.

Pe Terra, atunci când sunt analizate cele mai abundente gaze dintr-un vulcan activ, sulful este primul descoperit, abia apoi urmează clorura de hidrogen, în cantități mai mici. „Însă acest raport se inversează în perioadele de repaus ale vulcanilor”, a subliniat Daniel Mege.

„Mai știm, de asemenea, grație meteoriților marțieni căzuți pe Terra, că magma marțiană este de patru ori mai bogată în clorură decât magma terestră”, a adăugat el.

Încă din acest stadiu al cercetărilor, o concluzie se impune: cercetătorii tocmai au detectat un semnal al vulcanismului latent.

„Marte nu este o planetă moartă din punct de vedere geologic în profunzimile sale, ci se află pur și simplu în stare de somn”, a rezumat ESA într-un comunicat.

Circulație hidrotermală

Această concluzie deschide noi perspective legate de apariția vieții pe Marte, o chestiune care preocupă comunitatea științifică de multă vreme.

Atmosfera planetei Marte este extrem de ostilă vieții terestre, atât din cauza temperaturilor scăzute, cât și a radiațiilor ridicate. Însă situația ar putea fi diferită sub scoarța marțiană.

„Atunci când ai un sistem magmatic, există o circulație hidrotermală care se declanșează. Este vorba despre apa caldă din adâncime, vapori care urcă prin fisuri până la suprafață. De altfel, într-un astfel de cadru noi credem că viața a apărut pe Terra. Avantajul acestor sisteme hidrotermale este că poți avea condiții de temperatură, de presiune, care sunt stabile în timp și independente de ceea ce se petrece în atmosferă. Or, scoarța marțiană și scoarța terestră au aproape aceeași compoziție, același tip de roci. A fost nevoie de doar câteva milioane de ani pentru ca viața să apară pe Terra, putem să ne imaginăm că același lucru s-ar putea întâmpla și pe Marte”, a sugerat Daniel Mege.

„Marea întrebare de acum înainte este următoarea: oare această viață a putut să se dezvolte și să se mențină pe termen lung, chiar până în zilele noastre? Răspunsul, așa cum se întâmplă adeseori, va veni odată cu trecerea timpului”, a concluzionat autorul principal al studiului.