Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Tarlev revine în politică? Ex-premierul a anunțat ce va face la alegerile locale: Deocamdantă nu sunt membru de partid

21 Ian. 2023, 11:22
 // Categoria: Politica // Autor:  Victoria Laur
21 Ian. 2023, 11:22 // Politica //  Victoria Laur

Fostul premier, Vasile Tarlev, se pare că intenționează să revină pe arena politică. Acesta a vorbit în studioul TVC 21 despre viitoarele alegeri locale, precizând că nu va candida, dar urmează să decidă pe cine va susține.

Tarlev a făcut referire la faptul că, fiind cetățean al Republicii Moldova și al Capitalei, este obligat să fie cointeresat de subiect. Totuși, acesta a ezitat să spună cine îi va deveni favorit.

„Voi susține un anumit candidat. Nu voi candida personal la funcția de primar în vreo localitate. Lucrăm (nr. red: să vedem pe cine), dar sunt locuitor al capitalei și nu pot fi indiferent”, a spus Tarlev.

Ex-șeful de la Guvern a spus că va ieși public să anunțe pe cine susține și a precizat că „deocamdată” nu este membru a unui partid și nici nu face actualmente. În același timp, el s-a referit la dispariția sa din politică prin faptul că statutul Consiliului Congresului Internațional al Industriaşilor şi Antreprenorilor nu îi permitea asta, dar prevederile au fost modificate și acum își poate face publice viziunile.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!