Canoistul Serghei Tarnovschi a devenit vicecampion european pe distanța de 500 de metri. La Munchen, Germania, el a înregistrat rezultatul 1:48.160, fiind întrecut de cehul Martin Fuksa (1:47.183). Despre acest rezultat aflăm dintr-un comunicat de presă al Comitetului Național Olimpic al Republicii Moldova.
Podiumul a fost completat de românul Cătălin Chirilă (1:48.364).
Serghei Tarnovschi a mai cucerit medalia de argint la Europene în 2016 (1000 metri) și 2021 (500 metri).



