Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

Teatrul Național „Eugène Ionesco” cucerește Europa cu „Chirița în provincie” și „ADI”

24 Feb. 2025, 15:15
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
24 Feb. 2025, 15:15 // Actualitate //  Realitatea.md

Teatrul Național „Eugène Ionesco” din Chișinău pornește într-un turneu european de excepție, aducând pe marile scene din Bruxelles, Frankfurt, Milano și Paris două spectacole remarcabile: „Chirița în provincie” de Vasile Alecsandri în regia lui Petru Vutcărău și „ADI” de Constantin Cheianu, regizat de Diandra Gherghel.

De peste 30 de ani, „Chirița în provincie” umple sălile TNEI, aducând zâmbetul pe buzele spectatorilor prin umorul său debordant și aluziile pline de ironie la realitățile social-politice. Regizorul Petru Vutcărău a reușit să păstreze actualitatea textului clasic scris de Vasile Alecsandri, adăugând replici contemporane care reflectă „feleșagul neamului nostru” într-un mod autentic și amuzant.

Rolul principal este interpretat magistral de Valeriu Pahomi, care dă viață personajului Chirița într-un mod unic, plin de carismă și umor.

Monospectacolul „ADI”, de Constantin Cheianu, în regia Diandrei Gherghel, este o dramă psihologică de o profunzime impresionantă, care explorează ultimele zile din viața lui Adolf Hitler. Interpretat cu măiestrie de Anatol Guzic, spectacolul a fost aplaudat la scenă deschisă la festivaluri internaționale, precum The Parade of Winners din Mongolia, International Monodrama Festival din Macedonia și prestigiosul „ALBAMONO” din Albania, unde a câștigat Grand Prix și premiul pentru Cel mai bun rol masculin.

Programul turneului european

„Chirița în provincie”

  • Bruxelles: 7 Martie 2025, ora 19:30
    Chau. De Boondael 36, 1050 Ixelles, Belgium
    Bilete disponibile aici
  • Frankfurt: 8 Martie 2025, ora 18:00
    Saalbau Zentrum am Bügel, Ben-Gurion-Ring 110A, 60437 Frankfurt am Main, Germany
    Bilete disponibile aici
  • Milano: 9 Martie 2025, ora 18:00
    Teatro Civico – Roberto de Silva, Piazza Jannacci, 1, 20017 Rho MI, Italy
    Bilete disponibile aici
  • Paris: 16 Martie 2025, ora 16:00
    Théâtre de Longjumeau – La Grande Salle, 20 Av. du Général de Gaulle, 91160 Longjumeau, France
    Bilete disponibile aici

„ADI” – Spectacol unic la Paris

  • Paris: 15 Martie 2025, ora 19:00
    Théâtre de Longjumeau – L’Auditorium 300 Places, 20 Av. du Général de Gaulle, 91160 Longjumeau, France
    Bilete disponibile aici

Turneul este organizat cu sprijinul Ministerului Culturii al Republicii Moldova, în cadrul proiectului „Diplomația culturală”, fiind o oportunitate unică de promovare a valorilor culturale moldovenești în Europa.

Pentru informații suplimentare și achiziționarea biletelor, publicul este invitat să acceseze platforma Eventbrite sau să contacteze organizatorii:

  • Diaspora Events / Iurie Cojocaru
  • Email: bilete@diasporaevents.ro
  • WhatsApp: (+44) 7402386648

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 21:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
10 Nov. 2026, 21:55 // Slider //  Ana Panaguța

Rusia a declarat persona non grata un angajat al Ambasadei Republicii Moldova la Moscova. Decizia i-a fost adusă la cunoștință ambasadorului Lilian Darii, convocat la Ministerul rus de Externe, în data de 10 noiembrie, unde i-a fost înmânată o notă de protest.

Moscova susține că decizia reprezintă un răspuns la hotărârea Chișinăului din 23 octombrie de a declara indezirabil un angajat al Ambasadei Rusiei în Republica Moldova, după prăbușirea unei drone în raionul Telenești.

Potrivit unui comunicat al instituției, partea rusă consideră nejustificată decizia autorităților de la Chișinău, susținând că nu există dovezi care să confirme originea rusă a dronei ale cărei fragmente au fost descoperite pe teritoriul Republicii Moldova.

Reprezentanții ministerului rus au calificat măsura drept un nou gest neprietenos și au acuzat autoritățile moldovene că urmăresc deteriorarea relațiilor dintre cele două state și îngreunarea activității Ambasadei Rusiei la Chișinău.

Amintim că Republica Moldova a declarat persona non grata un diplomat rus după ce, pe 23 octombrie, o dronă s-a prăbușit în apropierea unei locuințe din satul Chiștelnița. Potrivit Poliției, aparatul de zbor a căzut la aproximativ 100 de metri de o casă. Nimeni nu a fost rănit.

Un colaborator al Ambasadei Rusiei la Chișinău va fi declarat persona non grata după drona căzută la Telenești

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!