Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

Teatrul Național „Eugène Ionesco” vă aduce spiritul sărbătorilor de iarnă!

25 Nov. 2024, 10:33
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
25 Nov. 2024, 10:33 // Life //  Realitatea.md

Odată cu Povestea de Crăciun, o adaptare a capodoperei lui Charles Dickens, în regia lui Sergiu Chiriac, revine magia sărbătorilor de iarnă pe scena Teatrului Național „Eugène Ionesco” din Chișinău.

Într-o succesiune feerică de tablouri, care mai de care mai spectaculoase grație jocurilor de lumini și unei scenografii ieșite din comun, veți urmări povestea lui Ebenezer Scrooge, un om pe cât de bogat, pe atât de zgârcit și insensibil, care își revede întreaga viață cu alți ochi, după ce se întâlnește cu Spiritele Crăciunului. 

Fiecare întâmplare îi atinge o coardă sensibilă, iar inima – la început, de gheață – a bătrânului se topește treptat, ca în final să se dăruiască celor nevoiași, și prin asta să-și afle împlinirea sufletească. Este o adevărată lecție de viață, care poate fi rezumată prin celebra sintagmă: „Dăruind, vei dobândi”.

Mai mult decât o simplă piese de teatru, Povestea de Crăciun este o experiență de trăit cu toată familia, de la mic la mare, ce face să bată la unison inimile spectatorilor de toate vârstele. Nu ratați în niciun chip Povestea de Crăciun, sunați la numărul 079 233 833 sau accesați iticket.md.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 14:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
23 Oct. 2026, 14:41 // Societate //  Realitatea.md

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, califică drept „absolut îngrozitor” cazul tânărului de 19 ani, maltratat de alți minori la colegiul UTM. Oficialul susține că incidentul depășește cu mult limitele unui conflict obișnuit între tineri și speră ca justiția să pronunțe o sentință clară.

Pe caz a fost deschis un dosar penal, iar persoanele reținute, inclusiv minorii, se află în arest la izolatorul „Gaia”. Ministrul afirmă că a discutat cu polițiști care au recunoscut că, în cariera lor, nu s-au mai confruntat cu un asemenea caz.

„Ceea ce s-a întâmplat nu se încadrează într-un conflict mai mult sau mai puțin obișnuit sau în probleme care apar, în principiu, între tineri. Este ceva absolut inexplicabil și îngrozitor, care trebuie investigat pe deplin de procuratură”, a declarat Dan Perciun, în cadrul emisiunii «Территории свободы» de la RealitateaTV.

Ministrul a recunoscut că în instituție au existat anterior cazuri de bullying, iar colegiul dispune de psihologi și a desfășurat activități de prevenire. Totuși, în opinia sa, gravitatea incidentului nu poate fi explicată doar prin fenomenul hărțuirii între elevi.

După producerea cazului, conducerea colegiului a desfășurat activități suplimentare cu tinerii și profesorii, în condițiile în care comunitatea instituției a fost profund șocată de cele întâmplate.

„Aici, planurile noastre de prevenire a bullyingului nu vor rezolva o asemenea problemă. Este ceva profund, social. Cum au ajuns tinerii la așa ceva, chiar dacă provin din familii bune?”, a punctat ministrul.

Amintim că incidentul a avut loc în seara zilei de 24 septembrie, în apropierea căminelor studențești din Chișinău. Tânărul, student la o instituție de învățământ din capitală, se plimba împreună cu o cunoscută de-a sa, în vârstă de 16 ani, când s-au întâlnit cu un grup de cinci tineri din anturajul fetei.

Potrivit informațiilor preliminare, băiatul se plimba împreună cu o cunoscută de-a sa, în vârstă de 16 ani, iar în apropierea căminelor studențești s-au întâlnit cu un grup de cinci tineri din anturajul fetei. La un moment dat, din motive care urmează a fi stabilite, tinerii ar fi început să-l agreseze fizic, iar ulterior ar fi recurs la acțiuni umilitoare și degradante asupra acestuia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Fiul unui șef din SIS, printre cei arestați pentru umilirea unui student: „să-și ispășească pedeapsa”