Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Thailanda relaxează măsurile COVID-19 pentru turiști. Ce trebuie să știe cei care vor să viziteze țara

17 Iun. 2022, 17:06
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
17 Iun. 2022, 17:06 // În Lume //  Realitatea.md

Thailanda relaxează măsurile COVID-19 pentru turiști de la 1 iulie. Turiştii vor prezenta doar certificatul de vaccinare anti-COVID-19 sau un test cu rezultat negativ, a anunţat vineri Guvernul de la Bangkok. De asemenea, s-a renunțat la obligativitatea de purtare a măştilor sanitare în spaţiile publice, informează DPA, preluată de Agerpres.

Thailanda speră că relaxarea acestor restricţii va atrage mai mulţi turişti. Ministrul Turismului din această ţară, Phiphat Ratchakitprakarn, a spus că Thailanda speră să primească cel puţin 7,5 milioane de turişti până la sfârşitul anului.

Până acum turiștii erau obligaţi să se înregistreze online pentru a obţine un permis sanitar valid şi să cumpere o asigurare medicală care să acopere costurile generate de o posibilă infectare cu noul coronavirus şi carantina aferentă. Aceste restricţii vor fi anulate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Numărul cazurilor de COVID-19 a scăzut constant în această ţară în ultimele săptămâni. Vineri, autorităţile sanitare thailandeze au raportat aproximativ 1.900 de cazuri şi 19 decese asociate COVID-19 în ultimele 24 de ore.

Ca urmare, Guvernul de la Bangkok a decis ca barurile şi alte unităţi de divertisment să nu mai fie obligate să se închidă la miezul nopţii şi vor putea să funcţioneze până la ora locală 02:00 începând din data de 1 iulie.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
06 Nov. 2026, 12:27 // Slider //  Victoria Laur

Marco Rubio ia în considerare demisia, după înfrângerea republicanilor la alegeri. Conform Bloomberg, cu referire la surse, discuții de acest gen au avut avut loc cu oficiali de la Casa Albă.

Rubio ar fi anunțat despre decizia sa, dar i s-ar fi cerut să rămână. Decizia finală nu a fost luată încă, potrivit unor interlocutori familiarizați cu situația..

Pe de altă parte, Rubio a spus într-un interviu acordat The New York Times că a planificat întotdeauna să servească administrația Trump până la sfârșitul mandatului și nu înțelege de unde ar proveni zvonurile. Casa Albă, la fel, a infirmat aceste informații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În ultimul deceniu, Rubio a evoluat de la rivalul lui Trump la unul dintre cei mai de încredere susținători ai săi. Demisia anticipată l-ar putea ajuta să se distanțeze de războiul din Iran și să se pregătească de eventuala participare la alegerile prezidențiale, scrie Meduza. Oficialul ar putea prefera să nu concureze cu Vance pentru nominalizarea din 2028, ci să se concentreze pe scrutinul din 2032.

Dacă Rubio demisionează înainte de ianuarie, Trump va putea nominaliza un înlocuitor înainte ca democrații să preia controlul asupra Congresului. Potrivit The Washington Sun, succesorul lui Rubio ca secretar de stat ar putea fi Sergio Gore, un ambasador american în India, născut în Uniunea Sovietică, care a vizitat Rusia înainte de a se alătura administrației Trump.