Curs valutar
  • EUR
    20.1263
    -0.1237%
  • USD
    17.7199
    -0.2122%
  • RUB
    0.2118
    0.4721%
  • RON
    3.8126
    -0.1259%
  • UAH
    0.3966
    0.2017%

Toate știrile

01 octombrie 2026

Țineți întotdeauna bani cash în casă. Cât numerar trebuie să aibă o familie „la saltea” pentru situații de urgență

26 Sept. 2025, 23:06
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
26 Sept. 2025, 23:06 // În Lume //  Ana Panaguța

Autoritățile și băncile recomandă oamenilor să aibă mereu bani cash în casă, pentru orice situație de urgență, relatează știrileprotv.ro. Sumele ideale ar fi între 70 și 100 de euro pentru fiecare membru al familiei, arată cercetătorii.

Gospodăriile ar trebui să păstreze niște numerar acasă pentru a putea plăti pentru lucruri esențiale în timpul crizelor, conform unei analize a patru evenimente perturbatoare majore din Europa, inclusiv pandemia și invazia Rusiei în Ucraina în 2022.

Cererea consumatorilor de bancnote a crescut vertiginos în Europa în timpul fiecăreia dintre aceste crize, arată un studiu publicat de Banca Centrală Europeană. Moneda fizică oferă „o utilitate psihologică și practică distinctă”, se arată în studiu, al cărui titlu îndeamnă publicul „să-și păstreze calmul și să aibă numerar la el”.

Concluziile susțin recunoașterea tot mai mare în rândul autorităților că numerarul este „o componentă critică a pregătirii naționale pentru crize”, scriu cercetătorii.

De exemplu, autoritățile din Olanda, Austria și Finlanda recomandă ca gospodăriile să păstreze între aproximativ 70 EUR și 100 EUR de persoană acasă, sau suficient pentru a acoperi nevoile esențiale timp de aproximativ 72 de ore.

Autoritățile din Suedia recomandă bani în numerar cât pentru o săptămână

În Suedia, recomandarea este de a deține suficient numerar pentru a plăti lucruri precum alimente, medicamente și combustibil timp de cel puțin o săptămână.

„Calculați costul total al acestor articole pentru familia dumneavoastră, pe o perioadă de cel puțin o săptămână. Păstrați numerar acasă, în bancnote mici, pentru tranzacționare, dacă metodele de plată digitală au fost întrerupte”, se arată în sfatul oficial al autorităților suedeze.

Explicând atractivitatea bancnotelor, studiul Băncii Centrale Europene arată că, în momentele de stres acut, publicul vede numerarul ca pe o rezervă fiabilă de valoare și un mijloc de plată rezistent.

O altă astfel de criză a izbucnit în aprilie, când o pană masivă a întrerupt curentul în Spania și Portugalia, afectând terminalele de plată și forțând multe magazine să accepte doar plăți în numerar.

„Numerarul oferă o redundanță esențială – o «roată de rezervă» – pentru sistemul de plăți”, scriu autorii studiului. „Această redundanță este vitală pentru orice sistem, deoarece niciun sistem nu este infailibil”.

Pandemia de Covid-19 a dus la o acumulare susținută de numerar de către europeni, determinată de incertitudinea prelungită, inclusiv cu privire la veniturile lor viitoare, notează aceștia.

Războiul declanșat de Rusia a schimbat pentru totdeauna viața. Ce trebuie să aibă oamenii acasă

Între timp, invazia la scară largă a Ucrainei de către Moscova a declanșat o creștere bruscă a cererii de numerar, care s-a concentrat în țările învecinate fie cu Ucraina, fie cu Rusia. Acest lucru sugerează că „oamenii au răspuns la apropierea sporită de potențialele perturbări acumulând lichidități portabile”, mai scriu cercetătorii.

Asigurarea faptului că europenii sunt pregătiți pentru potențiale crize, cum ar fi războiul, a fost o prioritate pentru autorități în ultimii ani.

În martie, Comisia Europeană a emis îndrumări care prevedeau că cetățenii Uniunii Europene ar trebui să stocheze suficiente alimente și alte bunuri esențiale pentru a-i susține timp de cel puțin 72 de ore în caz de criză.

Documentul de 18 pagini afirma că Europa se confruntă cu o realitate nouă, mai sumbră, citând războiul din Ucraina, sabotajul infrastructurii critice și războiul electronic ca factori importanți.

Iar anul trecut, Suedia și Finlanda au actualizat îndrumările pentru cetățenii lor cu privire la modul de supraviețuire în caz de război. Broșurile distribuite gospodăriilor au inclus, de asemenea, instrucțiuni despre cum să se pregătească pentru întreruperi de comunicații, pene de curent și condiții meteorologice extreme. Sfaturile au variat de la stocarea apei îmbuteliate și a produselor sanitare până la cultivarea alimentelor comestibile acasă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
01 Oct. 2026, 14:43
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
01 Oct. 2026, 14:43 // Societate //  Vlada Ciorici

Capitala va primi încă trei pompe de mare capacitate din rezervele de stat, pentru priza de captare din râul Nistru, în contextul crizei hidrologice din țară, a anunțat Guvernul.

Solicitarea a fost depusă de S.A. „Apă-Canal Chișinău” și primită de Guvern și de Comisia Națională de Management al Crizelor.

„În prezent se pregătesc actele necesare, inclusiv dispoziția corespunzătoare. Pompele vor fi pregătite și verificate tehnic, urmând să fie transmise operatorului”, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici.

S.A. „Apă-Canal Chișinău” a primit alte cinci pompe în luna august.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Premierul Vasile Tofan susține că Republica Moldova a pus presiune pe partea ucraineană pentru a asigura un debit mai mare de apă pe Nistru, în condițiile în care nivelul lacului de acumulare Novodnestrovsk a ajuns la un prag critic. Potrivit premierului, de aproape două luni, Ucraina eliberează în aval 25–30 de metri cubi de apă, deși, în aceeași perioadă, în lac intră un volum mai mic de apă.

Pe 29 septembrie, Ministerul Mediului a anunțat că debitul minim de apă din Nistru, menținut până acum pentru Republica Moldova, nu mai poate fi asigurat, . Situația este cauzată de scăderea fără precedent a nivelului apei în urma secetei care persistă de mai multe luni în amonte de lacul de acumulare.

Republica Moldova a instituit o stare de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pe o perioadă de 60 de zile, începând cu 26 septembrie 2026.

Apa scade în Nistru, autoritățile se pregătesc: Mai multe scenarii, analizate la Chișinău